În ultima săptămână au avut loc cinci incendii, trei dintre acestea s-au manifestat la hornurile unor case de locuit, anunță ISU Covasna.
Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost efectul termic provenit de la coşurile de fum necurățate și neprotejate ca atare, respectiv amplasarea necorespunzătoare a materialelor ușor inflamabile față de mijloacele de încălzit. De asemenea alte două incendii s-au manifestat la tablouri electrice. Pentru a preveni apariția incendiilor recomandăm respectarea următoarelor măsuri de prevenire în exploatarea coşurilor pentru evacuarea fumului, astfel:
- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic de persoane specializate şi autorizate.
- Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri;
- În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
- În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.