Actualitate· 2 min citire

LIGA 1: Sepsi OSK, remiză spectaculoasă la Sfântu Gheorghe (VIDEO)

LIGA 1: Sepsi OSK, remiză spectaculoasă la Sfântu Gheorghe (VIDEO)

LIGA 1: Sepsi OSK, remiză spectaculoasă la Sfântu Gheorghe (VIDEO)

Realitatea de Covasna
Scris de Realitatea de Covasna Publicat: 14 feb. 2023, 09:06

În urma rezultatului de la Sfântu Gheorghe, Sepsi se află pe locul șase în campionat, cu 34 de puncte

Meciul Sepsi - Chindia s-a terminat cu o remiză spectaculoasă, scor 2-2, în etapa a 25-a a Ligii 1. În urma remizei de la Sfântu Gheorghe, Chindia a ratat apropierea de locurile de play-off din Liga 1.

Meciul de la Sfântu Gheorghe a început cu cei de la Sepsi, care au lovit bara prin Safranko în minutul 10 și a continuat cu cei de la Chindia, care au fost mult mai buni pe faza ofensivă.

Cooper a deschis scorul în minutul 20, cu o lovitură de cap din șase metri, iar avantajul a fost dublat în minutul 44, de Akhmatov, cu un șut spectaculos din marginea careului mare.

Mario Rondon a redus din diferență pentru Sepsi în minutul 45+3, simplu, cu un șut din interiorul careului de șase metri.

Partea a doua a meciului a început cu cei de la Sepsi mult mai motivați. Safranko a egalat situația de pe tabela de marcaj, în minutul 56, cu un șut din interiorul careului mic.

Marco Dulca, Daniel Popa și Daniel Celea au ratat ocazii pentru Chindia în partea a doua a meciului, în timp ce Buș, Ștefănescu și Ispas au fost aproape de gol pentru Sepsi, în prelungirile meciului.

În urma rezultatului de la Sfântu Gheorghe, Sepsi se află pe locul șase în campionat, cu 34 de puncte, în timp ce Chindia se află pe poziția a 10-a, cu 29 de puncte.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate