La data de 25.10.2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Baraolt au fost sesizați de către un bărbat de 80 de ani, din comuna Bățani, despre faptul că în perioada 24-25.10.2022, persoane necunoscute au pătruns în incinta curții imobilului acestuia, de unde au sustras mai multe chei și ustensile de lucru și o cantitate de motorină.
În urma activităților investigative efectuate polițiștii au identificat 4 bărbați bănuiți că ar fi pătruns în incinta curții imobilului, prin forțarea unei uși secundare de acces care era asigurată cu lacăt iar din garajul imobilului ar fi fost sustras bunurile.
Cei 4 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore urmând a fi prezentați organelor judiciare competente pentru luarea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.