Primarul Antal Árpád: „Am observant că mulți și-au pierdut răbdarea. Trebuie să fim raționali...
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, spune că a observant în ultima perioadă că foarte mulți locuitori ai orașului și-au pierdut răbdarea, nefiind obișnuiți...
În 6 localități din județul Covasna intabularea devine gratuită
Șase localități din județul Covasna vor intra începând de anul viitor în programul național de cadastrare a suprafețelor și imobilelor prin fonduri europene.
Agenția...
Podul de la Ferenc József va fi reabilitat. Primăria Sfântu Gheorghe va crea 11...
Valoarea totală a investiției se cifrează la peste 2,1 milioane de lei, din care partea de cheltuieli care reprezintă construcții+montaj este de aproximativ 1,8 milioane lei, se arată în Referatul de aprobare al proiectului de investiții.
Primăria Sfântu Gheorghe doreşte interzicerea petardelor pe raza oraşului
Măsura este necesară având în vedere dimensiunea fenomenului, respectiv utilizarea petardelor în perioada sărbătorilor de un număr foarte mare de persoane care au acces la aceste produse pirotehnice. Astfel se pune problema dacă acest fenomen poate fi efectiv ţinut sub control, fapt pentru care s-ar impune reglementarea acestui aspect, în sensul interzicerii comercializării şi utilizării petardelor pe raza municipiului Sfântu Gheorghe.
Primarul Antal Árpád: „Tovarășul Iohannis nu îşi dă seama că este absurd şi că...
Edilul la numit „tovarăș” pe președintele României, spunând că atitudinea acestuia a fost una „naţional-comunistă”.
Sediul Finanţelor Publice Municipale intră în reabilitare la Sfântu Gheorghe
Începând de luni, 18 noiembrie, toate serviciile vor fi disponibile la etajul 1 al clădirii
Gosp Com vrea să investească în automatizarea sistemelor de apă și canalizare ale județului...
Societatea are în plan achiziționarea unui sistem de măsură și control în timp real a tuturor rețelelor de apă și canalizare, lucru care ar duce la o organizare mai eficientă a serviciului de exploatare şi întreținere a acestora.
Sfântu Gheorghe ar putea avea un Muzeu al comunismului în locul Casei de Cultură...
Primarul Antal Arpad a declarat luni că autoritățile locale vor face în continuare demersuri pentru a trecere clădirea, aflată în stare avansată de degradare, în proprietatea oraşului.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență: „Ar trebui pus mai mult accent pe tratarea pacienților...
Numai în luna iulie, la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe au fost internați 942 de pacienți.
Casa de Cultură a Sindicatelor şi terenurile nefolosite ale MApN, solicitate de Primăria Sfântu...
Asociaţia Municipiilor din România a avut în această săptămână o primă întâlnire de lucru cu premierul Ludovic Orban.