FOTBAL: PSG A CÂȘTIGAT SUPERCUPA EUROPEI VIDEO

FOTBAL: PSG A CÂȘTIGAT SUPERCUPA EUROPEI VIDEO
După 90 de minute scorul a fost egal, 2 la 2
Echipa franceză de fotbal Paris Saint-Germain a cucerit în premieră Supercupa Europei, după ce a învins-o pe Tottenham Hotspur cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadio Friuli din Udine.
După 90 de minute scorul a fost egal, 2 la 2. Tottenham, fără fundașul român Radu Drăgușin în lot, a condus prin golurile marcate de fundașii Micky van de Ven și Cristian Romero, în urma unor faze fixe.
PSG a dominat jocul, profitând de faptul că echipa antrenată de Thomas Frank a preferat să se apere, iar în minutul 90 deținătoarea trofeului Ligii Campionilor a reușit egalarea, prin sud-coreeanul Kang-in Lee, cu un șut la colț din marginea careului.
Parizienii au egalat in extremis, prin Goncalo Ramos, la centrarea lui Dembele.
La loviturile de departajare, Micky van de Ven și Mathys Tel au ratat pentru londonezi, iar de partea cealaltă Nuno Mendes a marcat golul victoriei.
PSG a obținut al doilea său trofeu internațional în decurs de câteva luni, după ce a câștigat Liga Campionilor, după 5-0 în finala cu Inter Milano, dar pierduse finala Cupei Mondiale a Cluburilor, 0-3 cu Chelsea.
Citește și:
- 17:13 - Preşedintele lui Inter spune că este o formalitate pentru Cristi Chivu să-și prelungează înțelegerea
- 20:47 - Doliu în sport: campion, în vârstă de 35 de ani, mort în timpul unei curse
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
- 18:57 - Două mutări la 45 de minute una de alta: Farul l-a dat afară pe Ianis Zicu și l-a numit antrenor pe Flavius Stoican
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











