FOTBAL: CAMPIOANA FCSB, ÎNVINSĂ ACASĂ DE FC ARGEȘ

FOTBAL: CAMPIOANA FCSB, ÎNVINSĂ ACASĂ DE FC ARGEȘ
FCSB are un singur punct în ultimele cinci etape
Campioana FCSB a fost învinsă de FC Argeș cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională din București, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii de fotbal.
Oaspeții au deschis scorul prin tunisianul Adel Bettaieb, cu un șut de la 16 metri (72), la capătul unui contraatac.
Senegalezul Mamadou Thiam, care a debutat la FCSB cu acest prilej, intrând la pauză, a avut șansa egalării (80), dar șutul său a fost blocat de Marius Briceag la 7 metri.
FC Argeș a fost aproape de desprindere în min. 82, când Robert Moldoveanu a șutat în bară, de la 18 metri.
Piteștenii au reușit în cele din urmă să mai înscrie o dată, în min. 88, când Mihai Popescu a deviat în propria poartă șutul lui Moldoveanu.
FCSB are un singur punct în ultimele cinci etape. FC Argeș are patru victorii în ultimele cinci etape.
Citește și:
- 18:59 - FRF, negocieri oficiale cu Gică Hagi, pentru postul de selecționer
- 17:13 - Preşedintele lui Inter spune că este o formalitate pentru Cristi Chivu să-și prelungează înțelegerea
- 20:47 - Doliu în sport: campion, în vârstă de 35 de ani, mort în timpul unei curse
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











