ECHIPA DE HANDBAL SEPSI-SIC, PE LOCUL DOI LA FINALUL TURULUI

ECHIPA DE HANDBAL SEPSI-SIC, PE LOCUL DOI LA FINALUL TURULUI
A doua ligă feminină de handbal, Divizia A, are două serii de câte 10 echipe
Sepsi-SIC a încheiat pe locul al doilea turul sezonului regulat în Divizia A. Tinerele handbaliste covăsnene au câștigat, în weekend, meciul cu CS Universitatea de Vest Timișoara, scor 30-23, revenind după ce la pauză oaspetele conduceau cu 14-12. Echipa pregătită de Carmen Cartaș și Kolumbán Anett a închieat, astfel, turul cu șapte victorii în nouă etape.
Teutonii Ghimbav – Universitatea Cluj-Napoca 24-30, CSM Făgăraș – CSU Reșița 28-34, CS Județean Prahova – Star Mioveni 46-27 și Harghita Odorheiu Secuiesc – CSU Oradea 26-36 au fost celelalte rezultate din etapa cu numărul 9.
Liga secundă intră într-o pauză de o lună, perioadă în care vor avea loc acțiuni ale echipelor naționale de tineret și junioare. Campionatul se va relua pe 14 decembrie, când Sepsi-SIC va juca în deplasare cu Harghita Odorheiu Secuiesc. Apoi, jucătoarele “alb-verzi” vor întâlni CSO Teutonii Ghimbav, pe teren propriu (18 decembrie) și vor disputa primul tur al Cupei României, la care vor lua parte formațiile din Divizia A și campioanele județene (21 decembrie).
A doua ligă feminină de handbal, Divizia A, are două serii de câte 10 echipe, iar după sezonul regulat (tur-retur), primele patru din fiecare serie se califică în playoff, iar restul echipelor dispută jocuri de clasament (playout). La finalul playoff-ului, primele două clasate vor promova în primul eșalon, Liga Florilor.
Divizia A, Seria A: 1.CS Județean Prahova 27, 2.Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe 21, 3.Universitatea Cluj-Napoca 18, 4.CSU Oradea 15, 5.CSU Reșița 11, 6.Harghita Odorheiu Secuiesc 10, 7.StarMioveni 10, 8.Teutonii Ghimbav 8, 9.CS Universitatea de Vest Timișoara 6, 10.CSM Făgăraș 5.
FOTO: Facebook / Sepsi SIC
Sursa: Realitatea de Covasna
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














