Schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024, poate fi accesată până la data de 30 iulie inclusiv, când termenul de depunere a cererilor de plată s-a prelungit, anunță, miercuri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Schema de ajutor de stat este aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, iar sprijinul financiar se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafață (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de cinci ani, relatează Agerpres.
Schema de ajutor de stat, împărțită în două pachete
Schema de ajutor de stat vizează compensarea pierderilor de venit și a costurilor suplimentare suportate de către beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete:
Pachetul 1 - Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/hectar pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este 137 euro/an/hectar pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).
Reprezentanții APIA menționează că intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%. Totodată, pentru suprafețe mai mari de 500 de hectare se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.