Sărbătoare importantă în data de 24 mai.
Sărbătoare importantă în data de 24 mai.
Sărbătorile zilei de 24 mai - Sfântul Simeon vel din Muntele Minunat
Ortodoxe
Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat
Greco-catolice
Sf. cuv. Simeon din Muntele Minunat
Romano-catolice
Ss. Fc. Maria, Ajutorul Creștinilor; Donațian și Rogațian, m.
Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat este prăznuit de Biserică în ziua de 24 mai.
Sfântul Simeon s-a născut în Antiohia și a fost singurul copil al părinților săi.
Înainte de zămislirea sa, Sfântul Ioan Înaintemergătorul i s-a arătat mamei sale, care se ruga mult pentru nașterea unui fiu, și i-a spus că rugăciunea i-a fost împlinită, iar copilul se va arăta de la început un mare postitor.
"Va suge lapte numai din sânul cel drept, iar de cel stâng nu se va atinge, căci va fi fiu al dreptății. El nu va gusta carne, vin sau vreo mâncare făcută cu meșteșug omenesc, ci numai pâine, miere și sare; iar băutura lui va fi apa", a spus Sfântul Proroc Ioan. (Viețile Sfinților)
După nașterea copilului, voind să se încredințeze mama sa de cel auzite de la Sfântul Ioan Înaintemergătorul, "îl punea la sânul cel stâng, iar el, plângând, își întorcea capul său, nevoind să sugă. Cu creșterea lui s-a mai făcut și această minune. Dacă în vreuna din zile maica sa gusta carne sau vin, în acea zi pruncul nu voia să sugă sân, ci rămânea flămând până a doua zi; iar mama, cunoscând pricina aceasta, se înfrâna în toate zilele de carne și vin și hrănea cu post pe cel ce avea să fie pustnic mare". (Viețile Sfinților)
Sfântul Simeon a intrat în mănăstire la vârsta de șase ani și s-a supus treptat unei asceze foarte aspre, dobândind daruri deosebite, care l-au făcut cunoscut și pentru care era căutat de mulțime de oameni.
"Pruncul", așa cum îl numeau egumenul și monahii, prin har și prin vedenii înțelegea lucruri mai presus de fire. Sfântul Simeon L-a rugat pe Mântuitorul Hristos să îl ajute să nu mai mănânce deloc, iar postul pe care îl ținea de când s-a născut să fie desăvârșit. Și de atunci n-a mai gustat deloc hrană pământească până la sfârșitul său.
A mărturisit însă ucenicilor săi, în ultimele clipe ale vieții sale, că lipsa hranei nu o simțea, nefiindu-i niciodată foame, pentru că după Sfânta Liturghie un bărbat îmbrăcat în haine preoțești venea cu un vas: "Din acel vas scotea mâncare cu un clește și îmi dădea de trei ori, însă nu știu ce mâncare era; numai atât știu, că era dulce la gust, albă și negrăită la vedere. Din acel ceas până în ziua de astăzi a venit acel bărbat minunat în toate duminicile, după dumnezeiasca Liturghie, și îmi dădea acea dumnezeiască împărtășire; astfel că îmi potolea foamea până în Duminica cealaltă și nicidecum nu flămânzeam". (Viețile Sfinților)
A plecat la odihnă veșnică în Împărăția cerului la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, în ziua de 24 mai. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")