Sărbătoare 17 martie - Zi cu o semnificație deosebită pentru credincioși

Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

S-a născut la Roma, în vremea împăraților Arcadius (395-408) și Honorius (395-423). Părinții săi, Eufimian și Aglaida, erau creștini, foarte bogați.

Tatăl său ''avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase și brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Și era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas și punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor și bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puțini săraci la mesele puse înaintea lor și de i se întâmpla ca prea puțină milostenie să dea săracilor din obișnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: 'Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!' ''. (Viețile Sfinților)

Sfântul Alexie a fost rodul rugăciunilor mamei sale, căci ''Aducându-și aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; și s-a veselit bărbatul ei și au botezat pe prunc, numindu-l Alexie'' (Viețile Sfinților).

Crescând Alexie, părinți săi au dorit să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică. Însă, în noaptea nunții, Alexie a lăsat în mâinile miresei sale inelul de aur și brâul cel scump și a fugit în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică).

A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani, la Edesa, în Siria.

În acest timp, a fost căutat peste tot de trimiși ai părinților săi, care rămăseseră într-o mare durere împreună cu mireasa fiului dispărut. Oamenii care îl căutau au ajuns până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au știut că el se află printre săracii care stăteau în pridvorul bisericii, așa că i-au dat milostenie și s-au întors acasă.

Sfântul Cuvios Alexie a plecat însă și din acel loc, pentru că i-a fost descoperită viața sa cea sfântă și a început să fie cinstit de oameni. Din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinților ca un necunoscut.

La Roma, tânărul Alexie nu mai putea fi cunoscut de nimeni, căci trupul i se uscase de multă înfrânare, iar frumusețea feței sale se veștejise, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră și numai pielea și oasele i se vedeau.

Tatăl său l-a primit ca pe un om sărac și străin, iar pentru faptul că și el avea un fiu care se înstrăinase, a poruncit să i se ridice o căsuță chiar în fața ușilor palatului, ca să fie întotdeauna înaintea ochilor săi.

"În dreptul lui era fereastra palatului aceluia în care locuia mireasa lui, care, ca o altă Rut, n-a mai voit să se întoarcă în casa tatălui său, ci, împreună cu soacra sa ședea plângând. Și de multe ori auzea Sfântul Alexie când se tânguiau mireasa și maica sa, pentru dânsul și grăiau cuvinte de jale și de plângere; mireasa pentru văduvia ei, iar mama se tânguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfărâma cu jale de tânguirea lor. Însă cu dragostea pe care o avea sfântul către Dumnezeu, biruia dragostea trupească către mireasă și către părinți și jalea cea nesuferită o răbda cu mulțumire, pentru Dumnezeu". (Viețile Sfinților)

"Așa nevoindu-se el în casa părintească șaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac și străin se socotea de toți, el care era fiu, moștenitor și stăpân al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin și nemernic. Iar când a voit Dumnezeu să-l ia din viața cea atât de aspră, fiind în sărăcie și răbdare, și să-l ducă la viața și odihna cea veșnică, i-a descoperit ziua și ceasul morții. Deci Sfântul Alexie, cerând de la sluga sa hârtie, cerneală și condei, și-a scris toată viața sa; și oarecare taine, ce se știau numai de părinții săi, după care putea să fie cunoscut de dânșii: adică cele ce le-a grăit către mireasa sa în odaie, și cum i-a dat ei inelul și brâul într-o basma de porfiră". (Viețile Sfinților)

A doua zi, în timpul Sfinte Liturghii săvârșite în Biserica Sfinților Apostoli din Roma, la care participa și împăratul Honorius, s-a auzit un glas minunat din Sfântul Altar care spunea în auzul tuturor, zicând: " 'Veniți la Mine toți cei osteniți și însărcinați și Eu vă voi odihni pe voi'. Acestea auzind cei ce stăteau de față, s-au înspăimântat și s-au cutremurat. Apoi, căzând cu fețele la pământ, strigau: 'Doamne miluiește!' Și iarăși s-a auzit un glas, zicând: 'Căutați pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate și toate ale voastre se vor rândui bine! În casa lui Eufimian căutați pe omul lui Dumnezeu' ". (Viețile Sfinților)

Atunci au aflat și casnicii săi, părinții și mireasa sa, cum vreme de 17 ani l-au avut lângă ei pe cel pentru care vărsau lacrimi cu multe tânguiri zi de zi.

Trupul Sfântului Alexie a fost pus pe un pat de mult preț și dus în mijlocul orașului, unde mulțimi de oameni s-au adunat, alături de papă și de împărat, pentru a se închina la moaștele sale.

"Deci, s-a adunat toată Roma și se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaște. Și câți erau neputincioși, toți se tămăduiau. Orbii vedeau, leproșii se curățau, diavolii din oameni se izgoneau și orice fel de boli și neputințe omenești se vindecau desăvârșit prin atingerea de tămăduitoarele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie". (Viețile Sfinților)

Văzând niște minuni ca acelea, Sfântul Alexie a fost dus în biserică, iar după o săptămână, sfintele sale moaște au fost puse într-o raclă de marmură și de smaragd și împodobită cu aur, unde îndată au izvorât mir și a umplut racla, și așa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veșnice în ziua de 17 martie, anul 411. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")