Actualitate· 1 min citire

PROIECT DE ORDONANȚĂ: CREDITELE FERMIERILOR AR PUTEA FI GARANTATE DE STAT ÎN PROPORȚIE DE 100%

PROIECT DE ORDONANȚĂ: CREDITELE FERMIERILOR AR PUTEA FI GARANTATE DE STAT ÎN PROPORȚIE DE 100%

PROIECT DE ORDONANȚĂ: CREDITELE FERMIERILOR AR PUTEA FI GARANTATE DE STAT ÎN PROPORȚIE DE 100%

Realitatea de Covasna
Scris de Realitatea de Covasna Publicat: 25 iul. 2025, 20:34

Măsura a fost anunțată de Florin Barbu, ministrul Agriculturii

Guvernul pregătește o ordonanță prin care creditele accesate de fermieri pentru proiecte agricole ar putea fi garantate integral de stat.

Propunerea vine în contextul în care fermierii sunt tot mai îngrijorați cu privire la obținerea creditelor necesare pentru cofinanțarea proiectelor noi sau aflate în derulare.

Acestea sunt necesare pentru modernizarea fermelor, pentru dezvoltarea infrastructurii agricole și pentru achiziția de utilaje performante.

Potrivit Radio România Actualități, mulți agricultori nu pot acoperi contribuția proprie la proiectele cu finanțare europeană și națională pentru că băncile solicită garanții prea mari.

Aflat în județul Arad, ministrul agriculturii, Florin Barbu, le-a transmis fermierilor că Executivul are în plan rezolvarea acestei probleme.

"Am înțeles problemele cu care se confruntă cu partea de finanțare, partea de credite aferente contribuției pe care o au în proiectele în implementare. În două săptămâni vom lansa în Guvernul României o ordonanță prin care vom duce aceste credite către fondul de garantare. Toate aceste credite care vor fi date și care au fost date în agricultura din România sunt cu garantare 100% de la stat", a declarat Florin Barbu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate