MINISTRUL GERMAN AL MEDIULUI: VOM SPRIJINI ROMÂNIA ÎN EFORTURILE SALE DE A AJUNGE MEMBRU AL OECD

MINISTRUL GERMAN AL MEDIULUI: VOM SPRIJINI ROMÂNIA ÎN EFORTURILE SALE DE A AJUNGE MEMBRU AL OECD
Ministrul german al Mediului,„impresionat” de aplicația Ro-Alert
Germania va sprijini România pentru a ajunge membru OCDE, , aceasta fiind una dintre cele mai importante țări partenere, în cadrul Europei, dar în special în această regiune, a declarat, vineri, ministrul federal al Mediului, Politicilor Climatice, Protecției Naturii și Securității Nucleare din Germania, Carsten Schneider, în urma unei întâlniri bilaterale pe care a avut-o cu omologul său român, Diana Buzoianu.
„România este o țară minunată, cu o natură superbă, cu Munții Carpații și Marea Neagră, iar aceste premise pentru viață sunt importante nu doar pentru aspectul economic, ci și pentru sănătatea noastră. Menținerea și prezervarea mediului împreună cu creșterea economică înseamnă un accent important pe energii regenerabile, pe economia circulară, pe consolidarea acestora și am discutat despre aceste aspecte, iar aceste lucruri vor însemna o altă legătură între noi și la nivel european.
Am discutat să nu ne sprijinim doar la nivel european, unde să avem poziții comune, ci și în cazul comisiei pentru mediu, care există de 25 de ani. Vom sprijini România în eforturile sale de a ajunge membru al OCDE. România este una dintre cele mai importante țări partenere în cadrul Europei, dar în special în această regiune. Vă mulțumesc pentru buna cooperare și Germania vă va sta alături!”, a transmis Schneider, în cadrul unei conferințe de presă comune.
Ministrul german al Mediului,„impresionat” de aplicația Ro-Alert
„Am fost impresionat de ceea ce a realizat România în ultimii ani, mai ales prin programul SUMAL de protecție a pădurilor și de împiedicare a tăierilor ilegale. Este un model de exemplu în UE. Legăturile noastre nu se află doar la nivelul unui continent, ci și prin intermediul unui fluviu, fluviul Dunărea, care izvorăște din Germania și se varsă în Marea Neagră în România. Împreună trebuie să protejăm acest fluviu.
Este în interesul nostru și mă bucur de cooperarea pe care o avem pentru protecția apelor în general și a fluviului Dunărea în special. Doresc noului Guvern nu doar succes în activitatea plină de provocări, dar în același timp doresc și să continuăm cooperarea continuă și sustenabilă ca până acum”, a spus Carsten Schneider.
Totodată, acesta și-a exprimat siguranța că România și Germania vor avea o bună colaborare în continuare.
„(...) Sunt sigur că atât noi doi, cât și țările noastre vom continua buna colaborare. Noi, ca Guvern federal, am primit un mandat să consolidăm și să contribuim la coeziunea Europei și a statelor membre și să transformăm această regiune într-una din cele mai puternice regiuni din lume. În acest cadru, desigur, trebuie să consolidăm și să protejăm tot ceea ce înseamnă mediu înconjurător și viață”, a adăugat el.
La rândul său, Diana Buzoianu a dat asigurări că Germania va sprijini România în procesul acesteia de aderare la OCDE.
„Am întrebat și ne bucurăm că am primit și un răspuns favorabil - de altfel știam că aceasta este și direcția - de parteneriat și de sprijin pentru accederea la OCDE. În aceste zile suntem la Ministerul Mediului în ultimele etape pentru a scrie ultimele acte normative, condiții pentru accederea la OCDE și ne bucurăm să avem alături de noi aliați, pentru a face parte din acest for”, a precizat Buzoianu.
Ministrul federal pentru Mediu, Protecția Climei și Siguranță Nucleară, Carsten Schneider, efectuează o vizită în România, în perioada 24-26 iulie 2025.
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News


























