Ministrul Muncii a precizat că este exclus ca noua lege să ducă la scăderea pensiilor
Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat, despre noua lege a pensiilor, că a lucrat cu cei din minister și de la Casa de Pensii și a înaintat coaliției trei variante de discuții, iar până la finalul sesiunii parlamentare vor avea un draft.
Ministrul Muncii a precizat că este exclus ca noua lege să ducă la scăderea pensiilor și a precizat că elementele de noutate vor viza în primul rând rezolvarea inechităților
Oficialul a precizat, despre noua lege a pensiilor, că ”deja prin colaborarea cu colegii din Casa de Pensii și din Ministerul Muncii a înaintat coaliției trei variante de discuții.
”Vom avea o discuție și în coaliție și voi înainta către Banca Mondială studiul de impact pentru ca apoi să continuăm discuțiile cu Comisia Europeană”, a precizat ministrul, arătând că până la finalul sesiunii parlamentare, în vară, vor avea un draft dar nu știe dacă va trece în sesiunea asta, pentru că este jalon în cererea de plată numărul 3.
Despre o scădere a pensiilor, prin noua lege, ministrul a răspuns: Exclus! Budăi a arătat că ce va aduce nou legea pensiilor va fi ”în primul și în primul rând rezolvarea inechităților, după care anumite perioade contributive care au fost cu sporuri nepermanente”.