LEGEA CARANTINEI | Ludovic Orban, după întâlnirea cu directorii DSP: ”Am stabilit măsuri IMEDIATE”

LEGEA CARANTINEI | Ludovic Orban, după întâlnirea cu directorii DSP: ”Am stabilit măsuri IMEDIATE”
Prima și cea mai importantă problemă este legată de cei peste 4000 de cetățeni români care fie au ieșit la cerere din spital
Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții DSP-urilor, la Ministerul Sănătății, pentru a stabili măsurile noi după aprobarea Legii Carantinei.
”Am participat la reuniunea echipei de conducere a Ministerul Sănătății cu DSP-uri pentru a stabili măsurile necesare pentru aplcarea legii 136 privind izolarea și carantina. Discuția a fost extrem de importantă pentru că am stabilit măsuri imediate. S-a discutat despre actele normative care trebuie emise pentru aplicarea legii.
Prima și cea mai importantă problemă este legată de cei peste 4000 de cetățeni români care fie au ieșit la cerere din spital fie au fost diagnosticați pozitiv și nu s-au internat.
DSP-urile vor emite decizii care să cuprindă, pe de o parte, obligativitatea izolării la domiciliu, pe de alta, evaluarea stării de sănătate. În cazul în care sunt pozitivi, asimptomatici, să rămână la domiciuliu, sub supraveghere medicală”, a declarat Ludovic Orban, marți, după întâlnirea cu reprezentanții DSP-urilor din țară.
"Am discutat cu directorii DSP-urilor. Vrem să aibă puteri sporite. În lege s-a reintrodus posibilitatea detașării fără acordul anagajatului și al angajatorului. Am solicitat de la DSP-uri să își facă analize să vadă care e necesarul de personal", a mai declarat Orban.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
- 11:26 - Moment istoric în astronautică: Artemis II a revenit cu succes pe Pământ după cea mai îndepărtată misiune umană din istorie - VIDEO
- 11:18 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










