Ministerul Educației a transmis că se fac toate demersurile pentru a nu se ajunge la protest.
Sindicatele din Educație nu renunță la declanșarea grevei generale în toate unitățile de învățământ, începând de luni, 22 mai, și până la soluționarea conflictului și până când revendicările nu le vor fi acordate de Guvern. În schimb. Ministerul Educației a transmis că se fac toate demersurile pentru a nu se ajunge la protest.
Reprezentanții instituției precizează că a avut loc o discuție cu inspectorii școlari generali și a făcut apel la responsabilitatea directorilor de școli pentru ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ.
”Ministerul Educației ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023. În același timp, suntem preocupați si întreprindem demersurile necesare pentru protejarea dreptului la educație al elevilor”, a transmis, vineri seară, Ministerul Educației.
Sursa citată a precizat că a existat, în cursul zilei de vineri, o videoconferință cu inspectoratele școlare județene.
„Le-am prezentat cadrul general al dialogului social și le-am transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educațională la nivelul județelor, comunicând permanent cu toți actorii implicați în procesul educațional. În acest demers, contăm și pe responsabilitatea directorilor fiecărei unități de învățământ. Unitățile de învățământ trebuie să le comunice permanent părinților informațiile necesare privind derularea activităților didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenței în spațiul școlii. Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ”, au mai transmis reprezentanții ministerului.
Potrivit Ministerului Educației, va continua dialogul „constant și deschis cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, pentru a găsi cele mai bune soluții în baza Legii dialogului social nr. 367/2022”.
„Reamintim că responsabilitatea Ministerului Educației este atât față de angajații din sistem, cât și față de milioanele de elevi și părinți din România”, a mai transmis Ministerul Educației.