Actualitate· 4 min citire

Crește alarmantă a numărul cazurilor de TUBERCULOZĂ la copii! Semnal de alarmă al medicilor: SIMPTOMELE care ar trebui să ne dea de gândit

Crește alarmantă a numărul cazurilor de TUBERCULOZĂ la copii! Semnal de alarmă al medicilor: SIMPTOMELE care ar trebui să ne dea de gândit

Crește alarmantă a numărul cazurilor de TUBERCULOZĂ la copii! Semnal de alarmă al medicilor: SIMPTOMELE care ar trebui să ne dea de gândit

Realitatea de Covasna
Scris de Realitatea de Covasna Publicat: 30 apr. 2023, 10:11

Semnal de alarmă tras de medicii români. Există o creștere a numărului de cazuri de copii cu tuberculoză în 2022, față de 2021.

Semnal de alarmă tras de medicii români. Există o creștere a numărului de cazuri de copii cu tuberculoză în 2022, față de 2021. Pentru diagnosticarea corectă a bolii este însă nevoie de investigații complexe, care în cazul unui copil se fac ceva mai dificil decât în cazul adulților, spun medicii. Complicațiile pe care boala le poate da sunt însă dintre cele mai severe.

În 2022, au fost înregistrate 327 de cazuri de tuberculoză la copii, față de 289 în 2021. În București, au fost în 2022 30 de astfel de cazuri, față de 18 în 2021.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, medicul Beatrice Mahler, a explicat, pentru News.ro, că această creștere este în paralel cu creșterea numărului de cazuri de tuberculoză la adulți însă că, în cazul copiilor, este vorba despre o curbă mai scăzută a incidenței.

Medicul a arătat și cum anume se pune  diagnosticul în cazul copiilor, subliniind, în context, că este vorba despre o procedură ceva mai dificilă decât în cazul adulților.

"Trebuie să ne uităm puțin la ce înseamnă tuberculoza copilului, pentru că vorbim despre o afecțiune la al cărei diagnostic se ajunge de cele mai multe ori prin excludere. Pentru că paleta de simptome pe care copilul cu tuberculoză le are este extrem de variată, tuberculoza copilului este o formă de tuberculoză gravă care înseamnă diseminarea bacilului Koch în tot organismul, el ajunge să dezvolte de multe ori tuberculoză cu localizare multiplă, pulmonară, cerebrală, sistemică, iar diagnosticul este dificil deoarece cantitatea de bacil care se regăsește în lichidele și structurile care sunt supuse analizei este extrem de mică și atunci practic mergem la diagnosticul tuberculozei copilului atunci când știm că există un adult bolnav de tuberculoză. De cele mai multe ori cam așa depistăm copiii.

Sigur, situațiile în care depistăm copilul cu tuberculoză și nu avem adultul depistat țin nu doar de medic sau de rețeaua de pneumoftiziologie, țin de un complex de factori. Educația medicală are un rol extrem de important, familia trebuie atenționată asupra rolului important pe care îl are un consult medical la un tușitor adult, mai ales dacă exstă un copil bolnav care intră dintr-o răceală în alta, pentru că acești copii, de foarte multe ori, ajung în spitale cu infecții recurente, vorbesc de copiii sub 5 ani, cu etiologie aparent virală sau bacteriană dar fără depistarea evidentă a unei infecții sau a unei bacterii pentru că bacilul Koch necesită niște teste de laborator speciale și practic diagnosticul este mult amânat, iar adultul din jurul copilului de regulă reprezintă sursa infecției”, a explicat Mahler.

Medicul a arătat, de asemenea, că în prezent există o secție de pediatrie pentru copilul cu tuberculoză, vorbim despre singura din București și una din puținele din țară, la Lacul Bucura. Acolo există 30 de locuri și deja secția se pregătește să primească primii specialiști în pneumo-pediatrie, o specialitate nouă și extrem de importantă în gestionarea cazurilor de tuberculoză la copii.

„Există la Lacul Bucura 30 de paturi pentru copiii cu tuberculoză în acest moment, am redus mult numărul de paturi de tuberculoză și la copil, cum am făcut-o și la adult, tocmai pentru că tuberculoza se poate trata în ambulator și atunci copiii pot să fie și ei tratați acasă de către părinți, acolo unde sunt condițiile necesare. Mai mult decât atât, poate pentru copil acest lucru este poate și mai sigur, pentru că nici într-un caz copilul, mai ales copilul mic, nu va face o formă de tuberculoză care să supună pe cei din jur la un risc.

Copilul cu tuberculoză nu este contagios, el este de regulă victima unui adult bolnav de tuberculoză fie că știe, fie că nu, și atunci copilul necesită internare doar atunci când ajunge să facă o formă severă de boală.

De regulă, diagnosticul tuberculozei la copil este pus de către medicul pediatru și așa este normal, este medicul pediatru care tratează copilul, medicul pneumolog intervine doar în zona în care vorbim de tratamentul specific tuberculozei, care prin ordin de ministru, este recomandat de medicul pneumolog, însă eu cred că direcția de dezvoltare a specialității de pneumo-pediatrie, suntem în primii ani în care au reușit să-și dea specialitatea primii pneumo-pediatri, va crea condițiile necesare ca pneumo-pediatrul, care, sigur, în contact cu rețeaua de pneumoftiziologie, să poată să monitorizeze tratamentul acestor copii", a afirmat medicul.

Cât privește semnele care ar trebui să-i îngrijoreze pe părinți, vorbim despre infecții respiratorii repetate, tuse, astenie.

„Orice copil care are infecții respiratorii repetate, tuse, o astenie pe care părintele o sesizează la copilul său, trebuie să fie evaluat de un medic pediatru. Nu este normal să nu avem acest consult”, a mai spus Beatrice Mahler.


Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate