Atenție la contractele pe care le semnați! Operator de furnizare a energiei electrice amendat de OPC cu 20.000 de lei!

Atenție la contractele pe care le semnați! Operator de furnizare a energiei electrice amendat de OPC cu 20.000 de lei!
OPC susține că, în unele cazuri, consumatorii sunt induși intenționat în eroare
Tot mai mulți consumatori sunt ademeniți în aceasta perioada să-şi reînnoiască contractele de furnizare a energiei si le sunt promise numeroase avantaje, dar, în anumite cazuri, situatia este total diferita, ajungându-se chiar sa fie induși in eroare de clauzele contractuale şi, în final, sa plătească mai mult.
„Analizăm cu maxima atentie potențialele practici comerciale incorecte din acest domeniu și, din păcate, descoperim si nereguli. Un astfel de exemplu este al unui mare operator privat de furnizare a energiei electrice, care a fost sancționat cu o amenda de 20.000 lei si cu decizie de suspendare a practicilor comerciale incorecte/înșelătoare. Din analiza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu consumatorii se constată că aceștia nu beneficiază de indicarea exactă a tarifului aferent energiei electrice consumate, astfel în Anexa nr.2 la contract – Preț și Tarife, se indică: energie electrică activă 325 lei/ Mwh și tarif rezervare 0,2 lei/zi, precum și o listă de tarife reglementate, funcție de tipul distribuitorului de energie electrică (tarif distribuție), respectiv tarif serviciu de transport, cogenerare înaltă eficiență, accize, certificate verzi, tarif serviciu de sistem”, a precizat şefului Corpului de Control al ANPC şi comisarul şef regional de la Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu.
De asemenea, precizează sursa citată, la capitolul „Condiții generale” – parte integrantă a Contractului de furnizare, se indică la art.4(1) „Clientul va plăti furnizorului c/v energiei electrice consumate la prețul din Anexa 2 la prezentul contract, tarifele reglementate prevăzute în Anexa 2, c/v certificatelor verzi, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență și acciza conform Anexei 2”.
„Menționăm că toate aceste tarife nu reprezintă o informare clară și completă asupra tarifului final plătit de consumatorul mediu, acesta fiind definit ca “acel consumator considerat că este rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici”, conform Legii 363/2007.Totodată, menționăm că toate tarifele anterior enumerate, nu conțin TVA, deși operatorul economic face această mențiune în subsolul tabelelor cu tarife. Operatorul economic include în tariful energiei electrice componenta “tarif rezervare” în lei/zi, deși facturarea energiei electrice se face lunar, de asemenea nu definește pentru consumator ce reprezintă acest tarif de rezervare.Tot la Anexa nr.2- Preț și Tarife, valorile tuturor tarifelor sunt exprimate în lei/Mwh, deși factura emisă consumatorului mediu indică la tarife lei/Kwh.Aspectele descrise sunt susceptibile să inducă în eroare consumatorul mediu, determinându-l să ia o decizie de tranzacționare (încheiere contract) pe care altfel nu ar fi luat-o, și reprezintă o practică comercială înșelătoare”.
Având în vedere cele manționate, Protecţia Consumatorului constată că operatorul economic a încălcat prevederile art.6, alin.1, lit.d) din Legea 363/2007 și se sancționează conform art.15, alin.1, lit.b) coroborat cu art.17, alin.2, lit.c) din Legea 363/2007.
Citește și:
- 16:53 - Apel la 112, intervenție rapidă și un șofer periculos scos din trafic pe DN1B. Poliția laudă vigilența unui participant la trafic
- 16:22 - Melania Trump, criticată pentru apariția de la un eveniment oficial de la Casa Albă. Ținuta Primei Doamne a stârnit controverse
- 16:14 - Ana Maria Păcuraru, analiză incendiară după discursul lui Donald Trump despre Starea Națiunii: președintele american a vorbit 107 minute
- 15:36 - Hubert Thuma îl provoacă direct pe Bolojan și îl somează să clarifice poziția față de Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










_24426c5f3f.webp)
