Trei transferuri în trei zile pentru Sepsi OSK

Abud Omar
Clubul de fotbal Sepsi OSK a anunţat trei transferuri în ultimele zile, fiind vorba de un polonez, un kenyan şi un tânăr român de doar 17 ani.
Primul transfer anunţat în acest weekend de Sepsi OSK a fost cel al unui nou tânăr de perspectivă care s-a alăturat lotului Sepsi OSK. Este vorba despre mijlocaşul Călin Popescu, de 17 ani, care a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu clubul din Sfântu Gheorghe, cu opţiune de prelungire. Tânărul jucător a evoluat ultima oară pentru ASU Poli Timișoara.Sepsi OSK l-a transferat şi pe fundașul central polonez Sebastian Rudol, care a evoluat ultima oară pentru Pogon Szczecin. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate. Sebastian Rudol a reprezentat Polonia la nivel de tineret, el evoluând pentru naționalele U19 și U21.„E o nouă provocare pentru mine și sunt foarte motivat”, a spus Sebastian Rudol. El a mai povestit că a discutat despre Sepsi OSK și despre România cu Cornel Râpă (fostul jucător al celor de la FCSB), care în prezent evoluează în Polonia.Duminică, Sepsi OSK a reușit să perfecteze un nou transfer: internaţionalul kenyan Abud Omar (27 de ani) a devenit oficial jucătorul echipei. Fundaşul stânga a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu clubul din Sfântu Gheorghe. Abud Omar a jucat ultima oară la Cercle Brugge, dar a mai evoluat în carieră, printre altele, și la Slavia Sofia.


Citește și:
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











