Sanatate· 2 min citire

Pacienţii care au nevoie de recuperare medicală vor putea face şedinţele de kinetoterapie de acasă

Recuperare medicală online

Recuperare medicală online

Publicat17 iul. 2026, 09:05
Sursărealitatea.net

Noua reglementare completează legea privind reforma în domeniul sănătății.

Pacienţii care au nevoie de recuperare medicală vor putea face şedinţele de kinetoterapie de acasă, prin intermediul ecranului unui calculator sau al telefonului mobil. Joi a intrat în vigoare Legea telereabilitării, care a fost adoptată recent în Parlament, cu largă majoritate de voturi, şi a fost promulgată de preşedinte.

Noua reglementare completează legea privind reforma în domeniul sănătății și definește telereabilitarea prin furnizarea la distanță a serviciilor de medicină fizică. Practic, persoanele care au suferit operații ortopedice, accidente vasculare sau care suferă de boli cronice nu vor mai fi obligate să se deplaseze zilnic la clinicile de recuperare.

Evaluările, monitorizarea și exercițiile vor fi ghidate online de către kinetoterapeuți strict pe baza prescripției emise de un medic specialist în reabilitare medicală. Completarea legislației vine în special pentru pacienții din mediul rural sau din orașele mici care nu au acces la clinici moderne și are scopul de a reduce presiunea de pe spitale și costurile cu transportul sanitar.

Actul normativ prevede posibilitatea includerii acestor servicii de la distanță în pachetul de servicii medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru aplicarea efectivă a legii, Ministerul Sănătății trebuie să elaboreze în termen de 30 de zile normele metodologice, care să fie aprobate prin hotărâre de guvern

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate