CULISELE STATULUI PARALEL. Lucian Isar, prietenul protejat al lui Florin Cîțu

CULISELE STATULUI PARALEL. Lucian Isar, prietenul protejat al lui Florin Cîțu
Lucian Isar, prietenul protejat al lui Florin Cîțu
Lucian Isar a dus-o foarte bine după ce „prietenul” său, Florin Cîțu, a ajuns premier. Isar a devenit consilierul acestuia, apoi a plecat la Londra, unde a reprezentat România în boardul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Potrivit lumeapolitică.ro, până să ajungă pe această poziție înaltă, Lucian Isar a fost propriul angajat la firma de apartament pe care o avea în București. În 2019, SRL-ul Risk and Treasury Advisory a avut venituri de doar 80 de lei și pierderi de aproape 25 de mii de euro.
Banca Feroviară i-a intentat un proces lui Isar. Lumeapolitică.ro susține că motivul ar fi fost acela că instituția bancară trebuia să încaseze de la Isar un prejudiciu de peste 1,7 milioane de lei, bani pe care nu i-a primit. În aceste condiții, Isar a făcut un pas înapoi și și-ar fi numit soacra în funcția de administrator al firmei sale.
Jurnaliștii de la lumeapolitică.ro susțin că astfel, mama Alinei Gorghiu a ajuns să se ocupe de SRL-ul care oferea consultanță pentru afaceri și care ar fi avut un singur angajat. Potrivit site-ului, această numire a fost doar un „paravan”, pentru că Lucian Isar să fie protejat în procesul pe care îl avea cu Banca Feroviară.
Citește și:
- 14:00 - Săptămână decisivă pentru Călin Georgescu în fața justiției
- 13:56 - Kelemen Hunor avertizează asupra colapsului social: „Suntem la limită, prăpastia dintre bogați și săraci este uriașă”
- 13:16 - Moțiunea de cenzură la raport. Are opoziția numărul necesar de voturi pentru a dărâma Guvernul?
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News
_c9addbe729.webp)





_e32ebcad9a.webp)




