Vremea 6 decembrie - Val de aer tropical peste România - Temperaturi anormale

Vremea 6 decembrie - Val de aer tropical peste România - Temperaturi anormale
Un val de aer tropical ajunge în România
Un val de aer tropical ajunge în România. Meteorologii anunță temperaturi anormale de 15 grade Celsius, zilele următoare. Astăzi, maximele vor ajunge până la 11 grade, o încălzire față de zilele trecute.
Astăzi temperaturile maxime vor fi în creştere în aproape toată ţara şi se vor încadra în general între 1 şi 11 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii în regiunile vestice, nord-vestice şi izolat în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ploaie, exceptând nordul Moldovei, unde precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare putând favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi la munte, iar pe alocuri, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă.
În București valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale la această dată. Cerul va fi noros şi trecător, dimineaţa, vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă va fi de 6, chiar 8 grade.
La munte cerul se va înnora treptat şi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Occidentali, apoi, treptat, şi în restul zonei montane, iar pe arii restrânse se va depune polei. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de de ieri și se va înregistra 1 grad la Semenic, 2 la Sinaia și Predeal, 4 la Păltiniș, iar maxima de 5 grade va fi la Stâna de Vale.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











