Vremea 31 octombrie - Ploi torențiale și vijelii după temperaturile anormale

Vremea 31 octombrie - Ploi torențiale și vijelii după temperaturile anormale
Cerul se va înnora treptat dinspre vestul țării și va ploua sub formă de aversă
Astăzi vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade.
Cerul se va înnora treptat dinspre vestul țării și va ploua sub formă de aversă în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Oltenia, local în zona Moldovei și pe arii restrânse în rest. Izolat vor fi cantități de apă însemnate de până 20 l/mp și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în regiunile vestice, estice și la munte, unde rafalele vor fi în general de 50...60 km/h. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceață.
În București vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, apoi se va înnora treptat, iar din a doua parte a nopții vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.
Și la munte vremea va fi caldă, cu valori termice în creștere ușoară față de ziua anterioară. Cerul se înnora treptat dinspre masivele vestice și va ploua sub formă de aversă pe arii extinse. Izolat vor fi cantități de apă însemnate (15...20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50...60 km/h. Vor fi 13 grade pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










