Teroristul Zoltán Szőcs, eliberat condiționat de Judecătoria Brașov

Teroristul Zoltán Szőcs, eliberat condiționat de Judecătoria Brașov
Decizia, care a fost publicată pe portalul instanţelor de judecată din România, nu este una definitivă.
Judecătoria Brașov a admis, miercuri, cererea de eliberare condiționată înaintată de Zoltán Szőcs, unul dintre cei doi lideri locali ai “Mişcării de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, condamnat pentru instigare și acte de terorism.
Decizia, care a fost publicată pe portalul instanţelor de judecată din România, nu este una definitivă, și poate fi atacată în 3 zile de la data publicării.
„Admite propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Codlea, şi pe cale de consecinţă (...) dispune liberarea condiţionată a condamnatului Szocs Zoltan, în prezent deţinut în Penitenciarul Codlea, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală (...) a Curţii de Apel Bucureşt”, se arată pe site-ul portal.just.ro.
La începutul lunii iulie, aceeași instanță a respins ca nefondată cererea de eliberare condiţionată a lui István Beke, decizia în cazul său fiind definitivă.
În data de 4 iulie 2018, István Beke şi Zoltánt Szőcs, ambii din Târgu Secuiesc, au fost condamnați de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 5 ani de închisoare pentru instigare și acte de terorism.
Pedeapsa a venit în urma interceptării de către DIICOT a unor convorbiri dintre cei doi, dar și a unor petarde descoperite în locuinţa unuia dintre ei, despre care anchetatorii au avut motive să creadă că ar fi urma să fie folosite pentru detonarea unei bombe artizanale la parada militară organizată în Piaţa centrală din Târgu Secuiesc, cu ocazia Zilei Naționale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














