SUA: RAIDURI ÎMPOTRIVA IMIGRAȚIEI, LANSATE DE ADMINISTRAȚIA TRUMP LA CHICAGO

SUA: RAIDURI ÎMPOTRIVA IMIGRAȚIEI, LANSATE DE ADMINISTRAȚIA TRUMP LA CHICAGO
Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe preşedintele american
O operațiune pentru aplicarea legii privind imigrația la Chicago a fost anunțată, luni, 9 septembrie, de Guvernul Statelor Unite ale Americii, fără să ofere detalii cu privire la modul în care vor fi efectuate aceste raiduri.
Primarul democrat al oraşului Chicago, Brandon Johnson, a scris pe reţeaua socială X că oraşul nu a fost informat în prealabil cu privire la această operaţiune, numită „Midway Blitz”.
De asemenea, primarul a precizat că se opune în continuare oricărei aplicări militare a legii referitoare la imigrație în lipsa unui proces echitabil.
„Ne opunem în continuare oricărei aplicări militare a legii privind imigraţia fără un proces echitabil, pentru că Agenţia pentru Imigrare şi Vămi (ICE) deţine recordul în a aresta şi deporta cetăţeni americani şi încălca drepturile umanitare a sute de arestaţi”, a subliniat primarul democrat al orașului Chicago.
Agenţia ICE este cunoscută pentru raidurile sale ce implică agenţi mascaţi şi a fost criticată de grupuri de apărare a drepturilor omului pentru tacticile sale, potrivit Agerpres.
Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump că întreprinde acţiuni care nu sunt menite să combată criminalitatea.
„În loc să întreprindă paşi pentru a lucra cu noi la siguranţa publică, Administraţia Trump se concentrează pe a-i speria pe locuitorii din Illinois”, a transmis guvernatorul pe reţeaua socială X.
Donald Trump a alimentat recent tensiunile prin retorica şi imagistica sa combative. În timpul weekendului, el a distribuit o imagine generată de inteligenţa artificială pe platforma sa socială Truth Social ce prezenta orizontul oraşului Chicago într-un stil ce aminteşte de filmul „Apocalypse Now”.
Imaginea includea textul „Chicago, pe cale să afle de ce se numeşte Departamentul de RĂZBOI”, alături de subtitlul „Ador mirosul deportărilor dimineaţa”, o parafrază a citatului despre napalm din „Apocalypse Now”, celebrul film de război american din anul 1979, regizat de Francis Ford Coppola, acţiunea având loc în timpul Războiului din Vietnam.
Citește și:
- 18:25 - 28 de elevi români, blocați în teroarea rachetelor. Profesoara a povestit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS ce se va întâmpla cu ei
- 15:07 - Medicul lui Netanyahu: „Israelul a luat măsuri. Regimul va cădea!”
- 12:22 - Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”
- 11:13 - Vremea azi, 1 martie: temperaturi peste normalul perioadei. Maximele ajung la 17 grade în unele regiuni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











