Sărbătoare importantă în data de 18 februarie.
Sfântul Leon, episcop al Romei, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 februarie.
Acest mare arhiereu și păstor al Bisericii lui Dumnezeu s-a născut la Roma. În timpul papei Sixt al III-lea, Sfântul Leon a fost hirotonit arhidiacon. Apoi, pentru înțelepciunea și curăția sa, după moartea papei Sixt, a fost ales prin voința tuturor episcop al Romei.
Ierarh în vremea năvălirilor barbare asupra Romei, papa Leon a făcut multe rugăciuni, el însuși a ieșit în fața invadatorilor pentru a apăra cetatea. În același timp a fost un mare luptător pentru păstrarea dreptei credințe.
Sfântul Leon a cerut la Constantinopol convocarea celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic.
Sinodul s-a ținut în 451 la Calcedon și a reunit cel mai mare număr de părinți participanți (520-630). Hotărârile luate de aceștia urmau să pună capăt tulburărilor generate de ereziile care negau unirea celor două firi, dumnezeiască și omenească, ale Mântuitorului.
La Sinodul de la Calcedon a fost aprobată formula dogmatică care mărturisește pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, arătându-se că Iisus Hristos are o singură Persoană și două firi. Cele două firi desăvârșite sunt unite în mod tainic în persoana divină unică a Cuvântului lui Dumnezeu, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire.
Sfântul Leon a rămas în istoria Bisericii și prin numeroasele sale scrieri (cuvântări, epistole, lucrări liturgice).
Privind responsabilitatea arhiereului ca săvârșitor al tainei hirotoniei, se arată că Sfântul Leon, apropiindu-se de sfârșitul său, a voit să fie încredințat pentru iertarea neputințelor sale cele omenești. A petrecut astfel 40 de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în rugăciune și în post, rugând pe Sfântul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el și să-i ierte greșelile lui.
La sfârșitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfântul Apostol Petru și i-a zis: "M-am rugat pentru tine și iertate îți sunt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine și legiuit, sau nu" (Viețile Sfinților).
După această înștiințare, Sfântul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile și milosteniile, strigând în zdrobirea inimii până ce a luat ușurarea cea desăvârșită. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")