A nins în zona înaltă a județului Argeș și a Transfăgărășanului, unde stratul de zăpadă măsura azi-dimineață 3-4 centimetri.
Salvamontiștii îi avertizează pe turiști că, deși, acest strat de zăpadă pare nesemnificativ, în zonele expuse de la altitudine pot apărea pericole.
Cornel Voicu, de la Serviciul Public Salvamont Argeș, are câteva sfaturi.
"Recomandăm turiștilor să fie echipați corespunzător sezonului rece, inclusiv încălțăminte adecvată, îmbrăcăminte de protecție, dar și echipament de siguranță. Să se informeze în prealabil despre starea vremii și a condițiilor de pe trasee înainte de a pleca în tură", a spus Cornel Voicu.
Salvamontiștii argeșeni precizează că sunt în permanență la dispoziția iubitorilor de drumeții și le pot furniza acestora orice informații necesare deplasării pe munte.