Ratingul României rămâne negativ, iar experții avertizează asupra unor riscuri noi.
Ratingul României rămâne negativ, iar experții avertizează asupra unor riscuri noi.
Agenția de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă.
Decizia de a menține perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului, se arată într-un raport al Moody's.
Potrivit sursei citate, măsurile fiscale adoptate de Guvern în iulie și septembrie anul acesta au îmbunătățit semnificativ perspectivele fiscale ale României față de așteptările agenției, care în martie a schimbat perspectiva din stabilă în negativă.
Măsurile de consolidare combinate depășesc 3% din PIB în 2025 și 2026, principalii factori contributori fiind creșteri ale Taxei pe Valoare Adăugată și indexarea înghețării salariilor din sectorul public și a pensiilor.
”Cu toate acestea, rămân riscurile semnificative privind implementarea, legate de menținerea sprijinului politic pentru program, asigurarea disciplinei cheltuielilor și atingerea țintelor de creștere a veniturilor, precum și riscul ca impactul negativ asupra creșterii al pachetului să submineze efortul de consolidare fiscală”, a arătat agenția de rating.