Peste 1550 de cereri unice de plată, depuse de fermieri, la APIA Covasna

apia
De la începutul anului și până în prezent, fermierii covăsneni au depus 1552 cereri unice de plată la APIA Covasna, pentru o suprafaţă de 3852,81 hectare, în cadrul Campaniei din acest an.
Cererile pot fi depuse la centrele judeţene APIA, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol, şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.Potrivit conducerii APIA Covasna, depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia în data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile legale, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat.„Fermierilor li se recomandă să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi, conform invitaţiei primite, pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea solicitărilor în campania din acest an. De asemenea APIA Covasna reaminteste ca începând cu 01 martie și până la data de 31 august 2019 rentierii agricoli se pot prezenta pentru obţinerea vizei aferente anului 2018”, se arată într-un comunicat APIA Covasna.Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






