Actualitate· 2 min citire

PĂDUREA TROPICALĂ AMAZONIANĂ A SCĂZUT CU O SUPRAFAȚĂ APROAPE EGALĂ CU CEA A SPANIEI, ÎN 40 DE ANI

PĂDUREA TROPICALĂ AMAZONIANĂ A SCĂZUT CU O SUPRAFAŢĂ APROAPE EGALĂ CU CEA A SPANIEI, ÎN 40 DE ANI

PĂDUREA TROPICALĂ AMAZONIANĂ A SCĂZUT CU O SUPRAFAŢĂ APROAPE EGALĂ CU CEA A SPANIEI, ÎN 40 DE ANI

Realitatea de Covasna
Scris de Realitatea de Covasna Publicat: 16 sept. 2025, 13:53

„Regiunea amazoniană se apropie de punctul fără întoarcere”

Pădurea tropicală amazoniană din Brazilia a scăzut cu o suprafață aproape egală cu cea a Spaniei, în decursul a 40 de ani, și se apropie de un „punct fără întoarcere”, potrivit datelor publicate, luni, de rețeaua de monitorizare Mapbiomas.

În cea mai vastă țară din America Latină, cea mai mare pădure tropicală de pe planetă a pierdut 49,1 milioane de hectare între anii 1985 și 2024, potrivit datelor satelitare compilate de Mapbiomas, o rețea de ONG-uri, universități și companii de tehnologie.

Regiunea amazoniană se apropie de „punctul fără întoarcere, dincolo de care pădurea nu mai poate supraviețui” ca atare, pentru că amenință să atingă pragul de 20-25% de vegetație autohtonă pierdută, a explicat Bruno Ferreira, cercetător la Mapbiomas, citat într-un comunicat.

„Regiunea amazoniană se apropie de punctul fără întoarcere”

„În timpul pierderilor semnificative de vegetație, ciclul ploilor este întrerupt și suprafețe mari au tendința să se transforme în savane”, a explicat cercetătorul pentru AFP.

Brazilia, care găzduiește conferința ONU privind clima COP30 în noiembrie, în orașul amazonian Belem, adăpostește aproximativ 60% din pădurea tropicală amazoniană, adică 421 de milioane de hectare în total.

Până în anul 2024, suprafața ocupată de activități umane - mai ales agricultură - va ajunge la 15,3%, potrivit Mapbiomas.

Suprafața ocupată de creșterea animalelor a crescut de aproape cinci ori între anii 1985 și 2024, ajungând la 56,1 milioane de hectare.

Pădurile joacă un rol foarte important în absorbția gazelor cu efect de seră responsabile de încălzirea globală. În Brazilia, defrișările din pădurea amazoniană au crescut cu 4% din august 2024 până în iulie 2025, mai ales din cauza incendiilor devastatoare alimentate de seceta istorică care a afectat țara anul trecut.

Însă, anterior, acest procent scăzuse semnificativ de la revenirea la putere în ianuarie 2023 a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, după creșterile bruște sub predecesorul său de extremă dreapta, Jair Bolsonaro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News