Actualitate· 2 min citire

NOI IMAGINI CU SUSPECTUL ÎN CAZUL UCIDERII LUI CHARLIE KIRK, DEZVĂLUITE DE FBI

NOI IMAGINI CU SUSPECTUL ÎN CAZUL UCIDERII LUI CHARLIE KIRK, DEZVĂLUITE DE FBI

NOI IMAGINI CU SUSPECTUL ÎN CAZUL UCIDERII LUI CHARLIE KIRK, DEZVĂLUITE DE FBI

Realitatea de Covasna
Scris de Realitatea de Covasna Publicat: 12 sept. 2025, 09:48

Oficial american: "Avem nevoie de cât mai mult ajutor posibil"

Reprezentanții FBI au publicat noi imagini cu principalul suspect în cazul uciderii activistului conservator Charlie Kirk, lansând, totodată, și un apel la adresa populației de a oferi urgent detalii în acest sens pentru a ajuta la identificarea făptașului.

La mai bine de 24 de ore de când Kirk a fost împușcat în timp ce vorbea în fața a mii de oameni la o universitate din Utah suspectul este de negăsit, relatează The Guardian.

Oficialii statali și federali, inclusiv directorul FBI Kash Patel, au prezentat joi seară, într-o conferință de presă, un videoclip de la locul unde a avut loc crima, în încercarea de a obține informații legate de persoana care a comis oribila crimă.

NOI IMAGINI CU SUSPECTUL ÎN CAZUL UCIDERII LUI CHARLIE KIRK, DEZVĂLUITE DE FBI – poza 1

Videoclipul, surprins de o cameră de supraveghere din zonă, arată o persoană purtând o șapcă neagră, ochelari de soare și o bluză neagră cu mâneci lungi. În imagini, acesta a fost surprins în timp ce alerga pe acoperișul unei clădiri școlare, s-a cațărat pe marginea clădirii și a sărit pe pământ. Suspectul a fugit apoi într-o zonă împădurită, unde autoritățile au găsit o pușcă de vânătoare de mare putere. Bărbatul nu a fost încă identificat.

Recompensă uriașă pentru prinderea criminalului: suma oferită de FBI

„Avem nevoie de cât mai mult ajutor posibil”, a declarat guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, în conferința de presă.„Nu ne putem face treaba fără ajutorul populației”, a mai spus  Cox, adăugând că FBI-ul a primit până acum peste 7.000 de indicii și informații.

Autoritățile nu au răspuns la întrebări, iar șeful FBI nu a luat cuvântul în cadrul conferinței de presă. FBI oferă, în schimb, până la 100.000 de dolari pentru informații care duc la identificarea și arestarea autorului crimei.

Pe de altă parte, Cox a precizat că „există o cantitate enormă de dezinformare” online. „Adversarii noștri vor violență. Avem boți din Rusia, China și din întreaga lume care încearcă să instaureze dezinformarea și să încurajeze violența. Vă încurajez să îi ignorați, să opriți aceste fluxuri”, a precizat acesta”, a mai spus acesta. El s-a angajat, de asemenea, să găsească ucigașul și să solicite pedeapsa cu moartea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News