Actualitate· 3 min citire

MINISTRUL MUNCII: CRED CĂ VÂRSTA DE PENSIONARE NU TREBUIE SĂ CREASCĂ

MINISTRUL MUNCII: CRED CĂ VÂRSTA DE PENSIONARE NU TREBUIE SĂ CREASCĂ

MINISTRUL MUNCII: CRED CĂ VÂRSTA DE PENSIONARE NU TREBUIE SĂ CREASCĂ

Realitatea de Covasna
Scris de Realitatea de Covasna Publicat: 9 sept. 2025, 11:04

"Trebuie să crească vârsta de pensionare la magistrați"

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a spus, marți, 9 septembrie, că vârsta de pensionare nu trebuie să crească decât în cazul magistraților, din punctul său de vedere.

„Cred că vârsta de pensionare nu trebuie să crească. Trebuie să crească vârsta de pensionare la magistrați și avem proiect în legătură cu această temă. E legitim, e corect, e normal să mergem cu vârsta de pensionare la această categorie până la limita vârstei de pensionare general valabilă.

Însă, în afară de aceste categorii, pensiile ocupaționale și vârsta de pensionare la ele, nu cred că este cazul unei discuții, cel puțin în această perioadă”, a spus ministrul Muncii, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus că Executivul nu are deocamdată în vedere creșterea vârstei de pensionare.

Declarațiile premierului Ilie Bolojan despre creșterea vârstei de pensionare

Aceste precizări au fost făcute în contextul în care premierul Ilie Bolojan a vorbit, la TVR Info, despre creșterea vârstei de pensionare, astfel încât populația cu vârste între 50 și 65 de ani care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este în prezent.

„Din punctul meu de vedere, suntem în situația în care avem nevoie de mai mulți oameni în piața muncii, în piața reală a muncii.

Și pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare, în așa fel încât, în intervalul 50 - 65 de ani, populația care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a spus Ilie Bolojan, la TVR Info, întrebat dacă în pachetul trei de reformă vor intra și măsurile privind celelalte categorii care au pensii speciale, pe lângă cele ale magistraților.

Premierul a explicat că dacă nu va crește vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, se va ajunge „într-o situație de nesustenabilitate a sistemului de pensii” peste cinci sau zece ani.

„Gândiți-vă că generațiile noastre, care sunt de 400.000 - 500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieși la pensie peste zece ani, iar în spate vin generații de 200.000 și, practic, dacă nu creștem vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situație de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani.

Și trebuie să spunem asta, nu putem amaneta viitorul generațiilor care vin după noi, mutându-le niște împrumuturi în viitor sau neluând niște măsuri care să reașeze lucrurile într-o structură normală”, a mai spus Ilie Bolojan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News