Lucrările de pe strada Cernatului din Târgu Secuiesc se încheie până la mijlocul lui mai

Lucrările de pe strada Cernatului din Târgu Secuiesc se încheie până la mijlocul lui mai
Aici sunt înlocuite vechile conducte de apă
Procesul de înlocuire a vechilor conducte de apă de pe strada Cernatului din municipiul Târgu Secuiesc se apropie de final, rețeaua urmând să fie pusă în funcțiune cel târziu până la mijlocul lunii mai.
Directorul societății, Kozsokár Attila, afirmă că lucrarea este extrem de importantă, având în vedere că în zonă erau înregistrate unele dintre cele mai mari probleme.
„Ar fi fost frumos să finalizăm lucrările pe această secțiune în luna decembrie, dar din păcate nu am reușit. Au intervenit mai mulți factori, dar acum, făcând o estimare extrem de pesimistă, îndrăznim să anunțăm că vom pune în funcțiune noua rețea până în data de 15 mai. Considerăm că această lucrare este extrem de importantă, pentru că zona este printre cele mai problematice din Târgu Secuiesc în ceea ce privește conductele vechi. Noua rețea va soluționa problemele din zonă. Pe parcursul lucrărilor am încercat să înțelegem cum să eficientizăm procesul pe viitor, lucru pentru care, evident, este esențial sprijinul financiar și administrativ al autorităților locale din Târgu Secuiesc”, explică directorul Gospodărie Comunală SA, Kozsokár Attila.
Coordonatorul centrului regional Târgu Secuiesc, Pap Lajos, care este responsabil de realizarea lucrărilor, a precizat că cel mai bun indiciu pentru faptul că este nevoie de noi investiții este avaria produsă la conducta din curtea fostului service Dacia – rețeaua respectivă este complet închisă. Trei locuitori vor primi branșamente noi, vor fi realizate 15 cămine de branșament, se vor mai face săpături pe o suprafață de câțiva metri și alte câteva intervenții necesare până la finalizarea lucrărilor.
Ritmul lucrărilor în municipiul Târgu Secuiesc este afectat în principal de vremea nefavorabilă, care îngreunează munca, dar și de avariile „surpriză” din cauza cărora este necesară o regrupare a muncitorilor pentru a ajunge în zonele unde sunt necesare reparații de urgență. De altfel, prin finalizarea lucrărilor de pe strada Cernatului, angajații Gospodăriei Comunale își vor putea îndrepta atenția către alte zone problematice.
Gospodărie Comunală S.A.
Biroul de presă
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











