FOTO Avertizări meteo! Două coduri galbene de ploi și vijelii!

FOTO Avertizări meteo! Două coduri galbene de ploi și vijelii!
Prima avertizare va intra în vigoare în această seară, la ora 21.00
Meteorologii au emis două avertizări tip cod galben de ploi torențiale și intensificări ale vântului.
MESAJ 1:
Interval de valabilitate: 12 octombrie, ora 21:00 - 13 octombrie, ora 09:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55...65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h. În vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp. În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica și în centrul țării, unde rafalele vor fi în general între 50 și 60 km/h.
MESAJ 2:
Interval de valabilitate: 13 octombrie, ora 09:00 - 13 octombrie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100...130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55...65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…80 km/h. În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Marți, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte. În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest și la munte, precum și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali.
Citește și:
- Invalid Date - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
- 18:29 - Cristi Chivu, susținut de Ronaldo la meciul decisiv din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News




_fa0439aeae.webp)





