FOTBAL: Kids Tâmpa Brașov - KSE Târgu Secuiesc, mâine, în liga a treia

FOTBAL: Kids Tâmpa Brașov - KSE Târgu Secuiesc, mâine, în liga a treia
Meciul va avea loc de la ora 15.00, pe Stadionul ICIM din Brașov
În etapa a șaptea a Ligii a 3-a (Seria 5), ACS Kids Tâmpa va primi vizita echipei KSE Târgu Secuiesc. Înaintea partidei programate vineri (ora 15.00), pe stadionul ICIM, gazdele ocupă locul 8, cu 6 puncte, iar covăsnenii sunt pe 4, cu 10 puncte.
"La Astra, în etapa precedentă, am reușit să eliminăm greșelile personale, n-am mai primit gol repede, ba chiar am marcat noi în primul sfert de oră. După această victorie, normal, atmosfera este bună, dar le-am explicat băieților că nu este de ajuns, că trebuie să ne pregătim la fel de bine și să legăm victoriile. Cu trei puncte câștigate nu se încheie sezonul. Avem exemplul entuziasmului exagerat de după jocul cu Râșnov și nu vrem să îl repetăm. Târgu Secuiesc este una din echipele foarte organizate ale seriei, au jucători brașoveni, cu experiență în Liga a 3-a. Vor veni motivați după ce au pierdut ultimul joc acasă, dar sperăm că vom fi și noi cu temele pregătite", a declarat antrenorul Ciprian Anghel.
Kids Tâmpa nu va putea conta pe portarul Câșlariu, în continuare accidentat, iar Crihan, care suferă din cauza unei întinderi musculare, ar putea fi recuperat până la ora meciului. Revin, însă, după suspendări, Mihăilă și Andrieș. Golgheter al echipei în acest sezon, cu trei reușite până în prezent, atacantul Marian Kerekes a completat: "Venim după o victorie muncită, pe care am obținut-o la momentul potrivit, pe un teren dificil, unde nu multe formații vor lua puncte. Suntem optimiști, am avut alt tonus la antrenamente în aceste zile, dar am încercat și să reparăm greșelile făcute la meciurile trecute. Există o motivație aparte când întâlnești jucători pe care îi știi, dar eu, personal, prefer să mă gândesc doar la colegii mei, nu la adversari. Să fim concentrați și să ne apropiem victoria".
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News
_fa0439aeae.webp)








