Consiliul Județean Covasna anunță investiții majore în infrastructură

Consiliul Județean Covasna anunță investiții majore în infrastructură
Consilierii au adoptat Planul de menținere a calității aerului în județul Covasna
„În anul 2020, prioritatea noastră au fost sănătatea și siguranța locuitorilor din județul Covasna. Cu câteva luni în urmă, Consiliul Județean Covasna a decis că nu ar trebui să existe obstacole administrative sau financiare, atunci când este vorba de protejarea comunităţilor împotriva efectelor pandemiei, drept urmare susținerea sistemului social și de sănătate a devenit o prioritate constantă” – a subliniat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, cu ocazia primei ședințe de consiliu din acest an, care s-a desfășurat online.
Cele mai recente date arată că judeţele din Transilvania care, de săptămâni bune, au cea mai mică rată de infectare sunt Harghita, Covasna şi Satu Mare. Pe lângă aceasta conducerea autorității județene consideră că este extrem de importantă conștientizarea populației cât de necesară este vaccinarea împotriva Covid-19.
Prezentând prioritățile stabilite pentru anul 2021, Tamás Sándor a subliniat că pe lângă susținerea constantă a sistemului social și de sănătate, se va acorda maximă atenţie investițiilor publice.
„Vom continua modernizarea rețelei de drumuri din zona Baraolt. Este vorba de o investiție în valoare de 150 milioane de lei. Am promis această modernizare, acum se lucrează. Această investiţie se derulează pe două paliere: se continuă modernizarea drumului județean pe o lungime de 50 km pe tronsonul Malnaș Băi – Micfalău – Pasul Hatod – Bățanii Mari – Biborțeni – Baraolt – podul din localitatea Augustin. Tot în zona Baraolt, am semnat contractul de execuție pentru drumul județean Baraolt – Vârghiş – limita cu județul Harghita, licitația publică fiind câștigată de Drumuri și Poduri Covasna SA. Lucrările se vor demara când situaţia meteo va permite realizarea acestora în condiții de calitate. O investiție în curs este modernizarea drumului județean care leagă zona Buzaielor cu zona orașului Covasna, pe o lungime de 22,5 km, în valoare de 24 milioane de lei” – a precizat președintele.
„Domeniul construcțiilor este unul dintre salvatorii locurilor de muncă, iar pentru noi este important ca locuitorii judeţului Covasna să aibă locuri de muncă, care să le asigure un trai decent. La Drumuri și Poduri Covasna SA, firmă subordonată Consiliului Județean Covasna, lucrează 150 de oameni din județ, asigurând trai pentru 150 de familii covăsnene” – a adăugat edilul.
La ședința de Consiliu a fost aprobată asocierea Municipiului Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe cu Județul Covasna prin Consiliul Județean Covasna și Fundația Sapientia, în vederea realizării în comun a unui Centru multifuncțional în Municipiul Sfântu Gheorghe.
În Centrul Cultural Multifuncțional, care va fi construit în locul fostului hotel Bodoc, vor avea sediul printre altele și Biblioteca Județeană „Bod Péter” și Ansamblul de Dansuri „Háromszék”.
În cadrul ședinței, consilierii au adoptat Planul de menținere a calității aerului în județul Covasna, pentru perioada 2020-2025. De asemenea, a fost votată și hotărârea privind încetarea mandatului consilierului județean Gál Károly, care va continua să lucreze ca deputat în Parlamentul României. Mandatul va fi preluat de către medicul veterinar din Micfalău, dr. Szász István.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Covasna
Sursa: Realitatea de Covasna
Citește și:
- 16:48 - Rezultate Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 – Joi, 26 februarie 2026. Jackpot de peste 10 milioane de euro pus în joc
- 16:09 - Șeful World Economic Forum demisionează după apariția numelui său în dosarele Epstein
- 15:32 - Volodimir Zelenski cere o întrevedere directă cu Vladimir Putin: „Doar liderii pot opri războiul”
- 14:58 - România îl invită pe Donald Trump la Summitul B9+ de la București. Cine ar putea veni în locul său în cazul unui refuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_0c65618e73.webp)
