Unii dintre credincioșii, de cele mai multe ori, își fac semnul crucii incorect. Pe unul îl vezi că-și face semnul crucii că și cum ar alungă muște sau ar cânta la cobză, altul își împreunează degetele ca și cum nu și-ar face semnul crucii ci ar vrea să presare sare peste el. Nici nu trebuie să mai amintim greșeală cea mai frecvența în care mâna nu mai ajunge până în dreptul umărului ci este oprită undeva lângă gât.

Este această, ceva neimportant, o simplă formalitate? Nu, sub nici o formă. Sfântul Vasile cel Mare scria cu mult timp în urmă că “Totul în Biserica este bun și se face după rânduiala”. Semnul Crucii este mărturia văzută a credinței noastre. Că să vezi dacă cineva este creștin ortodox, roagă-l să-și facă semnul Sfintei Cruci. Dacă îl va face sau nu, și cum îl va face, ne va lumina întru totul. Evanghelia ne spune ” Cel ce este credincios în foarte puțin și în mult este credincios” (Lc. 6,11).
Trebuie să ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizează Unitatea Sfintei și Nedespărțitei Treimi. Celelalte două degete se așează în palmă semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ din Cer (cele două degete semnificând cele două firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinți mintea – apoi buricul – pentru a sfinți simțurile, apoi umărul drept și umărul stâng – pentru a sfinți puterea trupului, scrie obiectiv.info.
Atunci când atingem fruntea spunem “În numele Tatălui”, când atingem buricul “și al Fiului”, iar când atingem umărul drept și apoi pe cel stâng spunem “și al Sfântului Duh”. Nu trebuie să ne grăbim când facem semnul sfintei cruci, sau să facem mai multe cruci, în grabă, și fără a face mișcarea completă, fără evlavie. Faceți una și bună decât o mie și strâmbe, una și corectă decât o mie și rele!