Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că „nu suntem în război, dar nici în timp de pace nu mai suntem”, avertizând că lumea trece prin schimbări fundamentale.
Merz a afirmat că ordinea internațională bazată pe reguli este înlocuită de politica forței brutale, adeseori fiind însoțită de forța militară. „Trăim într-o lume complet diferită”, a spus el.
Cancelarul și-a exprimat, în acest context, îngrijorarea față de dronele neidentificate din Danemarca și nordul Germaniei, care, spune acesta, deși păreau neînarmate, aveau tehnologie de supraveghere și o anvergură a aripilor de până la opt metri.
„Încă nu știm exact de unde proveneau, dar bănuiala este că veneau din Rusia”, a afirmat Friedrich Merz.
Combaterea acestei amenințări reprezintă o problemă complexă, întrucât Germania este o țară dens populată, a explicat cancelarul Merz, adăugând că o dronă de opt metri nu poate fi pur și simplu doborâtă în cer.
„Ar putea să se prăbușească într-o curte, deasupra unei grădinițe de copii, deasupra unui spital. Trebuie să fim foarte atenți la ceea ce facem', a afirmat șeful guvernului german, potrivit căruia cea mai bună abordare ar fi 'să împiedicăm aceste drone să intre în spațiul aerian european”.