Pericol de inundații și viituri în următoarele 24 de ore în 6 județe din țară. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a anunțat care sunt râurile vizate.
Hidrologii avertizează că în următoarele 24 de ore sunt așteptate fenomene periculoase, fiind emis Cod galben de viituri. Vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE. Bazinele afectate sunt pe râurile Crișul Alb, Bârzava, Moravița, Prahova.
Începând de astăzi, 26 iunie, de la ora 12:00, până mâine, marți, 27 iunie, la ora 15:00, intră în vigoare Codul galben pe râurile din bazinele hidrografice:
Crișul Alb - sectorul situat în aval de stația hidrometrică Criscior (județele: Hunedoara și Arad),
Bârzava - sectorul situat în aval de stația hidrometrică Gătaia (sector îndiguit - județul Timiș),
Moravița (județele: Caraș Severin și Timiș) și
Prahova - afluenții bazinului mijlociu și inferior (județele: Prahova și Ialomița), a anunțat INHGA.
Sunt vizate fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de atenție.