500 de combinezoane de protecție pentru persoanele care merg cu urna mobilă

500 de combinezoane de protecție pentru persoanele care merg cu urna mobilă
La alegerile locale de duminică, în judeţul Covasna sunt aşteptaţi la urne 182.165 de alegători.
Autorităţile vor asigura 500 de combinezoane de protecţie pentru persoanele care vor merge cu urna mobilă la alegătorii bolnavi sau suspecţi de COVID-19, care au solicitat să voteze, informează Prefectura Covasna.
Potrivit prefectului Iulian Todor, în cursul zilei de vineri a început distribuirea materialelor de vot şi a celor de protecţie către cele 214 secţii de votare din judeţ, fiind luate, totodată, măsuri pentru ca alegerile locale de duminică să se deruleze în condiţii de siguranţă.
"Putem să asigurăm desfăşurarea alegerilor electorale locale în condiţii de siguranţă totală (...) Începând de astăzi, Instituţia Prefectului distribuie, după un orar stabilit, buletinele de vot, ştampilele şi timbrele autocolante necesare în procesul votării, măştile de protecţie şi soluţiile dezinfectante care au fost primite prin Direcţia de Sănătate Publică, cu excepţia mănuşilor, care sunt în aşteptare, către primari şi preşedinţii BEC. Până la această oră s-a făcut distribuirea către 13 localităţi, respectiv în cele 2 municipii, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, oraşele Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului şi 8 comune care au cele mai multe secţii de votare. De mâine dimineaţă se va continua distribuirea către celelalte 32 de comune după un orar comunicat (...) La toate secţiile de votare am verificat dacă sunt respectate condiţiile prevăzute de lege pentru evitarea oricăror posibile infecţii cu noul coronavirus, iar suprafeţele secţiilor de votare se încadrează în limitele care au fost solicitate. Avem stabilite şi sălile de aşteptare, deci pot să vă informez că alegerile locale se vor desfăşura în condiţii optime", a declarat prefectul Iulian Todor.
În total, vor fi distribuite 806.400 de buletine de vot pentru alegerea primarilor, consiliilor locale şi judeţene şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, 188.434 de timbre autocolante, 1070 ştampile, precum şi 680 de flacoane cu dezinfectanţi pentru mâini, câteva sute de litri de dezinfectanţi pentru suprafeţe, precum şi circa 45.500 de măşti.
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Covasna, judecătorul Jenică Chiper, a declarat că, având în vedere contextul epidemiologic actual, contactul dintre alegători şi membrii secţiilor de votare va fi redus la minimum.
La alegerile locale de duminică, în judeţul Covasna sunt aşteptaţi la urne 182.165 de alegători.
AGERPRES
Sursa: Realitatea de Covasna
Citește și:
- 09:58 - Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: "Toată clasa politică e confiscată de sistem". Liderul suveranist, întâmpinat de zeci de români
- 07:51 - Ana Maria Păcuraru: Frustrarea lui Trump în fața opțiunilor militare limitate împotriva Iranului: între presiune maximă și riscul escaladării regionale
- 07:23 - Peste 5.000 de zboruri au fost anulate pe coasta de est a SUA, în urma ninsorilor puternice
- 07:12 - Atac cu explozibil în centrul Moscovei: un ofițer de poliție ucis și alți doi răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News
_8089def344.webp)









_3160d431a9.webp)
