La aproape doi ani de la retragere, Attila Hadnagy (40 de ani) se gândește în continuare la ce a trăit ca fotbalist. Nu-i încă acomodat cu costumul, nici cu noua postură de director general la Sepsi. A povestit totul într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
– Attila, s-au împlinit aproape doi ani de la retragerea ta, nu?
– Așa e… Mi-e foarte greu, încă nu m-am obișnuit cu noua meserie. Să stau în birou, să nu fac antrenament. Mă mai duc la băieți să-i văd. Le-am și zis să joace cât mai mult, cât pot. Parcă aș mai fi rămas pe teren…
– Cum au fost zilele dinaintea ultimului meci?
– Fierbeam cu o săptămână înainte. Nu puteam sta într-un loc. A fost frumoasă retragerea mea, stadionul a fost plin. Măcar din punctul ăsta de vedere m-am bucurat. Însă pentru mine rămâne o zi tristă. Și acum când calc gazonul mă gândesc cum a fost în cariera mea.
– Au fost discuții cu Eugen Neagoe, s-a zis că ți-ar fi forțat retragerea…
– Și eu am fost genul de jucător cu personalitate, n-am lăsat niciodată de la mine. Au fost niște discuții, n-am negat niciodată. Dar acum a trecut, echipa a mers bine, nu mai contează altceva.
– Cum e noua meserie?
– Sunt la început de drum. Învăț în fiecare zi câte puțin în noua meserie. A fost tare greu la început. Îmi vine să plâng când mă gândesc. Și nevastă-mea mă vedea foarte abătut, cred că nici ei nu i-a fost prea bine. Mă vedea îngândurat.
Nu te-a tentat un post de antrenor?
– Niciodată nu m-am gândit la asta. Sunt genul de tip ambițios, mai nebun pot zice. Mai bine stau în tribună și strig. Nu pot sta într-un singur loc. Într-un meci cred că stau în 50 de locuri diferite. Mă mut mereu, plec, vin. Trăiesc meciul la maximum. Așa am fost și ca fotbalist. Nu mi-a plăcut meseria de antrenor.
– Ai fost un tip statornic, n-ai schimbat multe cluburi.
– Nu mi-a plăcut să plec de la un club la altul. Am fost foarte stabil. Am avut oferte și din străinătate, dar niciodată n-am fost lăsat să plec, în Ungaria, în Azerbaidjan, în Polonia. Mereu patronii mi-au mărit salariul ca să nu plec. Îmi pare puțin rău că n-am încercat străinătatea.
– Care-i clubul care ți-a rămas în suflet?
– Cred că Botoșaniul, apoi Sepsi. Pentru că aici sunt acasă. Omul se simte cel mai bine acasă.
– Ți s-a schimbat mult viața de când te-ai lăsat?
– 4-5 kilograme în plus (râde). Uite, eu mereu după antrenament dormeam. Acum nu mai am timp. Am alte lucruri de făcut. Alte lucruri nu s-au schimbat. Dar îmi lipsește mult ziua de antrenament.
– Ai fost tentat să te întorci?
– La cum arată acum Liga 1 parcă aș mai intra puțin. Glumesc. Gata! Am terminat. Poate dacă echipa a doua merge la baraj de promovare în Liga 3, atunci o să intru și eu să ajut. Mă mai gândesc, patronul mi-a propus. Recunosc că mi-e dor de fotbal.
Sursă: Gazeta Sporturilor
Foto: GSP
