Un bărbat de 32 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, pe care polițiștii harghiteni l-au oprit miercuri, 24 iulie, pe raza localității Tușnad pentru control, s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au constatat că acesta se afla sub influența substanțelor stupefiante.

„La data de 24.07.2019, la ora 20:46, poliţiştii harghiteni au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, pe DNE 578, pe raza localităţii Tușnad. La testarea DrugTest a celui în cauză, aparatul analizator a indicat două recomandări de analize de laborator, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, unde i s-au prelevat mostre biologice, pentru determinarea unor eventuale substanțe stupefiante, sau ale unor medicamente cu efecte similare acestora”, a transmis IPJ Harghita.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Articolul precedentÎntrerupere de apă potabilă luni la Sfântu Gheorghe
Articolul următor„Înconjurul lumii în 5 zile” la Tabăra Malteză 2019