Primăria Sfântu Gheroghe a distribuit în ultimele zile către asociațiile de proprietari din municipiu pachete pentru protejarea sănătății, care conțin dezinfectant pentru mâini, măști sanitare și materiale informative despre programele de livrare a alimentelor și a medicamentelor care să ajute persoanele în vârstă.
Primarul Antal Árpád spune că a primit sesizări de la mai mulți locuitori ai orașului care se plângeau de faptul că au fost chemați să stea la cozi în locațiile în care se achită întreținerea pentru a ridica acele pachete, asta deși intra în sarcina administratorilor scărilor de bloc și a președinților asociațiilor de proprietari să le distribuie către fiecare familie.
„Am avut probleme cu asociațiile de proprietari, pentru că fiecare asociație de proprietari a încercat să rezolve împărțirea acestor pachete într-un mod „original”. Au fost câteva idei care nu au fost foarte bune, începând de la cazuri în care pachetele au fost puse în cutiile poștale, sau au fost cazuri în care cetățenii au fost invitați la locul unde se plătește întreținerea, și am avut semnale că au fost cazuri unde mai mulți cetățeni s-au adunat în același loc, în condițiile în care noi le spunem oamenilor să păstreze distanța fizică”, a spus primarul Antal Árpád, joi, într-o videoconferință de presă.
Acesta s-a declarat revoltat și a făcut un apel către locuitorii orașului să voteze în cadrul ședințelor asociațiilor de proprietari schimbarea președinților și administratorilor care au gestionat în mod defectuos distribuirea acestor pachete.
„Și eu sunt revoltat, fac un apel către locatari ca în cazul în care se întâlnesc cu asemenea situații să schimbe administratorii și președinții! Puneți acolo oameni care sunt serioși și vă reprezintă. Nu eu îi aleg pe acești oameni, ci dumneavoastră îi alegeți. Deci, și pentru mine este extrem de frustrant ca noi să ne preocupăm de așa ceva, și până la urmă să nu ajungă la cetățeni pachetul pentru că sunt persoane care ori sunt iresponsabile, ori sunt leneșe, sau nu știu cum pot fi caracterizate, dar apelul meu către cetățeni este ca acolo unde asociațiile de proprietari nu au fost constructive în acest proiect să schimbe președinții (…) Nu eu îi aleg, nu sunt subordonați Primăriei, dar este foarte frustrant să vrem să facem un bine și să nu ajungă acele lucruri la oameni din cauza unor persoane care sunt comode și nu își fac treaba, deși sunt alese acolo pentru a-i reprezenta pe cetățeni”, a spus edilul.
Primăria Sfântu Gheorghe a introdus mai multe măsuri pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Pe lângă distribuirea pachetelor pentru protejarea sănătății la casele particulare și asociațiile de proproietari, săptămâna trecută au fost dezinfectate scările de bloc.
Edilul a declarat că în cazul scărilor unde locuitorii au semnalat că nu s-a făcut dezinfecție, sau a fost făcută „superficial”, Primăria a solicitat firmei să revină, iar în cursul zilei de miercuri au fost finalizate și acelea.