Sâmbătă are loc la Sfântu Gheorghe Cupa Sprint la înot

cupa sprint
Ajuns la cea de a IX-a ediţie, concursul de înot Cupa Sprint va începe sâmbătă, 21 septembrie, ora 9.30 la baza de înot şi recreere Sepsi Rekreativ din Sfântu Gheorghe și este organizat de Asociația Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe.
Cupa Sprint este cea mai importantă competiție de înot din județ, unde îşi vor testa viteza, tenacitatea, tehnica şi progresul, într-o singură reuniune, 117 sportivi de la mai multe cluburi de înot din ţară.Potrivit organizatorului, la ediţia de anul acesta vor participa: A.C.S. Total Sport Art Pitești, A.C.S. „4 Seasons” Miercurea Ciuc, C.S. Hyperion Braşov, C.S. Nellmar Brașov, C.S. Speeding Moinești, C.S. Swim To Perfection Miercurea Ciuc, L.P.S. Bacău, Școala Română de Înot București și A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe.„Acest concurs este unul de pregătire şi verificare a sportivilor de performanţă pentru competiții naționale, dar şi a celor care au depăşit o treaptă a iniţierii şi vor să intre în etalonul performanţei. Printre participanți sunt sportivi de top, campioni naţionali, recordurile concursului înregistrate în cele opt ediţii anterioare sunt demne de competiții naționale. Copiii și tinerii participanți doresc să le depăşească de la an la an. Acest eveniment are loc datorită sprijinului oferit de Sepsi Rekreativ, Artizanat Opaiţ, Bon Sweet Bon, Papirus, Arena România, Aqua Carpatica, Choco Pack, American Pizza şi Redis Nutritie și pe această cale doresc să le mulțumesc” a declarat antrenorul senior Ciprian Grosu, organizatorul Cupei Sprint.Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, şi se face de la ora 9:30.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










