Premierul Marcel Ciolacu continuă consultările cu partidele politice pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale

Premierul Marcel Ciolacu continuă consultările cu partidele politice pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale
Astăzi este ultima zi în care Guvernul mai poate adopta hotărârea pentru mutarea alegerilor în septembrie, așa cum își dorea președintele PSD
Premierul Marcel Ciolacu, președinte PSD, continuă, în această dimineață, consultările cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidențiale și parlamentare. Totul, în timp ce Coaliția este la un pas să se rupă definitiv. Ieri, cei din opoziție, printre care șefa reziștilor, liderul AUR și senatoarea putinistă au profitat de șansa de a discuta cu premierul și l-au atacat în repetate rânduri. Toți au cerut ca alegerile să fie la termen. Astăzi este ultima zi în care Guvernul mai poate adopta hotărârea pentru mutarea alegerilor în septembrie, așa cum își dorea președintele PSD.
Șeful Executivului a anunțat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidențiale, argumentând că "țopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri și trebuie să înceteze.
Luni, la discuțiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanții USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităților naționale din Camera Deputaților și cei ai PUSL. Marți, dialogul va continua cu reprezentanții REPER și cei de la Forța Dreptei, potrivit realitatea.net
Delegația USR a reafirmat, la discuțiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că dorește respectarea legii și alegeri la termen, după cum a declarat președintele formațiunii, Elena Lasconi.
"Acest dialog cred că nu își avea rostul, dacă se înțelegeau între ei, dar se pare că se joacă de-a democrația. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare. (...) Noi am fost fermi, la fel ca în declarațiile de dinainte - am spus respectarea legii și alegeri la termen", a declarat Lasconi la Guvern.
Președintele AUR, George Simion, a afirmat că formațiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidențiale pe data de 15 septembrie, dar premierul Marcel Ciolacu "a fost păcălit din nou", "pare captiv unor grupuri de interese" și ia în calcul luna decembrie.
"Am văzut un premier la care diferite grupuri de interese pe care nu le cunosc au ajuns. Mă temeam că este mincinos, e mai mult și mai grav decât faptul că este mincinos. Nu poate, este neputincios. A anunțat un calendar. Nu știu cu ce este șantajat domnul Ciolacu. Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor, dar eram pregătiți pentru 15 septembrie. Și mâine se poate da hotărârea de guvern ca alegerile să fie pe 15 septembrie, nu cum s-a afirmat eronat că vineri era ultima zi. Dar la ce fețe triste am văzut acolo, în Palatul Victoria, e clar că a pierdut domnia. (...) Practic, a fost păcălit să facă alegeri în iunie comasate și acum este păcălit din nou", a afirmat Simion.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat că Uniunea Democrată Maghiară din România susține separarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare și a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru președintele țării să fie stabilite în luna octombrie.
"Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidențiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliției guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunțat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidențiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem și credem că este o soluție bună. Atribuțiile președintelui României sunt atribuții care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările președinției sunt altele decât provocările Parlamentului", a spus Cseke Attila.
Președintele Partidului SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat că i-a propus premierului ca alegerile prezidențiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, și 24 noiembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie organizate pe 8 decembrie.
"Am solicitat, din punctul nostru de vedere, pentru a se respecta Constituția României, să se facă 10 noiembrie și 24 noiembrie - alegerile prezidențiale și 8 decembrie - parlamentare, sau efectiv 10 - parlamentarele, 24 - primul tur, 8 - al doilea tur. Văd că le-au plăcut datele acestea că sunt duminici, pică exact ca în urmă cu cinci ani, 10 și 24, iar 8 (decembrie - n.r.) le-am spus, cred că nu știți ce este. Este ziua Constituției României și Sfânta Zămislire. Așa că hai să zămislim un președinte pentru România care să respecte Constituția și să o facă superioară, așa cum este ea de fapt și cum a fost gândită, tuturor instituțiilor europene", a spus Șoșoacă.
Partidul Umanist Social Liberal a susținut, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, datele calendarului referitoare la alegerile prezidențiale - 15 și 29 septembrie, a declarat deputatul Grațiela Gavrilescu, președinte al Biroului Executiv al formațiunii.
"Mesajul PUSL a fost clar. Avem asumat un calendar și calendarul trebuie respectat de cei care l-au asumat, respectiv alianța, de cei care conduc, pentru că au deja, să spunem, o bilă albă, în sensul că poporul a dat la alegerile europarlamentare pentru Alianța PSD - PNL 54%. Asta ce înseamnă: că trebuie ca toți care și-au asumat un calendar pentru alegerile prezidențiale și parlamentare să îl respecte, astfel încât poporul care i-a votat să fie mulțumit", a declarat Grațiela Gavrilescu.
Reunită luni în ședința Biroului Politic Național, conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidențiale să aibă loc la termen, anume în luna noiembrie, a declarat președintele formațiunii, Nicolae Ciucă. "În unanimitate, toți membrii Biroului Politic Național au fost de acord ca în continuare să susținem desfășurarea alegerilor prezidențiale la termen", a spus liderul liberal.
În contextul în care premierul Marcel Ciolacu a avut consultări cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an, Nicolae Ciucă a subliniat că, având în vedere coaliția guvernamentală PNL - PSD, nu era necesară invitația la consultări a liberalilor.
"Discuțiile care au fost solicitate de către premier au fost îndreptate către celelalte partide politice. Am văzut această retorică legată de faptul că Partidul Național Liberal nu a fost invitat. Păi, nici PSD nu a fost invitat. Ca atare, nu se pune problema să fi fost invitați noi sau PSD. Fiecare dintre cele două partide este reprezentat în această echipă de discuții, de dialog cu partidele politice și, după ce se vor fi finalizat aceste discuții, cred că este absolut normal să avem o întâlnire în coaliție. Așteptăm de la premier să avem aceste discuții", a spus el.
Sursa: Newsinn
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News


























