Vremea 7 martie - România, între ninsori și temperaturi de primăvară - Intensificări puternice de vânt

Vremea 7 martie - România, între ninsori și temperaturi de primăvară - Intensificări puternice de vânt
Astăzi vremea se va încălzi faţă de ieri, iar în sudul şi estul ţării va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit
Vremea în data de 7 martie împarte România în două.
Astăzi vremea se va încălzi faţă de ieri, iar în sudul şi estul ţării va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi mai mult noros, iar dimineaţa în Maramureş şi Transilvania trecător se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări în nord-vest, centru şi sud-est, cu rafale de peste 50 km/h, iar temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 17 grade.
În București vremea se va încălzi, astfel că temperatura maximă, cu mult peste cea specifică datei, va fi de 15, chiar 16 grade.
La munte cerul va fi mai mult noros în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde pe arii extinse se vor semnala precipitaţii mixte, iar în zona înaltă va ninge.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari, unde se vor depăşi la rafală chiar și 80 km/h.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











