Sprijin financiar de peste 2.000 de lei pentru angajatorii care încheie contracte de ucenicie

ucenici
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat.
Firmele și angajatorii care încadrează în muncă ucenici, stagiari sau persoane din grupruile vulnerabile primesc lunar de la stat subvenții, proporțional cu timpul efectiv lucrat de fiecare ucenic în parte, pe întreaga durată de derulare a contractului.Astfel, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă.„Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul. Prin această formă de pregătire, ce poate fi între 6 luni și trei ani, pentru calificări de la nivelul 1 până la 4, ucenicul poate dobândi competențe profesionale, angajatorul obligându-se să-i asigure condițiile necesare pregătirii teoretice și practice. Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională”, transmit reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână
De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior, de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pe o perioadă de şase luni de la debutul acestora în profesie.„Suma lunară se acordă angajatorilor de la data încheierii contractului de stagiu şi proporţional cu timpul efectiv lucrat. Durata contractului de stagiu este de şase luni. În termen de cinci zile de la finalizarea stagiului, pe baza referatului de evaluare, angajatorul eliberează un certificat/o adeverinţă de finalizare a stagiului”, mai transmit reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

