REFORMA PENSIILOR SPECIALE VA FI PREZENTATĂ, ASTĂZI, DE PREMIERUL ILIE BOLOJAN

REFORMA PENSIILOR SPECIALE VA FI PREZENTATĂ, ASTĂZI, DE PREMIERUL ILIE BOLOJAN
Conferința de presă este programată de la ora 12:00
Prim-ministrul Ilie Bolojan va susține, marți, la Palatul Victoria, o conferință de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului.
Conferința de presă este programată de la ora 12:00.
Săptămâna trecută, vicepremierul Tanczos Barna afirma că reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale, menționând că vârsta de pensionare va crește pentru cei care beneficiază de aceste venituri și pensia nu trebuie să fie mai mare decât salariul.
Întrebat dacă reforma pensiilor speciale va presupune în special creșterea vârstei de pensionare, vicepremierul a spus la RFI: "Absolut și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 și ceva de ani sau 15 ani sau nu știu câți ani. Deci, aceea nu este o reformă serioasă".
"Eu pot să fiu de acord cu cei care spun că e nevoie de pensii speciale, pentru că în Europa, în toate țările civilizate, acolo unde pe perioada activității din domeniul respectiv ai foarte multe restricții, acolo trebuie să ai și o compensare a acestui lucru. Cei din Justiție, cei din Ministerul Public au foarte multe restricții, nu pot face altceva, trebuie să se concentreze doar pe activitatea respectivă. Au o reglementare foarte, foarte strictă în ceea ce privește conduita.
Și comisarii europeni au pensii speciale, și europarlamentarii, și cei din administrația de la Bruxelles, și cei din Justiție, poliție, armată din toate celelalte țări. Trebuie să fie proporționale, în relație directă cu gradul de suportabilitate din partea societății", a adăugat vicepremierul.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





