Polițiștii covăsneni, acțiune pentru protejarea pădurilor

scutul-padurii
În perioada 23 – 27 septembrie, polițiștii Direcției de Ordine Publică - Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară, timp de 5 zile, o acțiune pe raza județului Mureș pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național.
Acțiunea, la care participă și Inspectoratele de Poliție județene Mureș,
Covasna
, Suceava, Neamț, Cluj, Alba, Vrancea și Brașov, vizează verificarea a trei ocoale silvice, și a activităților desfășurate de cinci agenți economici.„Polițiștii verifică și respectarea dispozițiilor legale de agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase (...) La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș, Suceava, Neamț, Cluj, Alba, Covasna, Vrancea și Brașov. De asemenea, se acționează în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor - gărzile forestiere din Cluj, Focșani, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara”, se arată într-un comunicat al Poliției Române, potrivit căruia, acțiunea beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














