Monica Macovei, dată în judecată. 3 spitale îi cer despăgubiri fostului ministru al Justiției

Monica Macovei, dată în judecată. 3 spitale îi cer despăgubiri fostului ministru al Justiției
Fostul ministru al justiției, Monica Macovei a fost dată în judecată de trei spitale din țară
Fostul ministru al justiției, Monica Macovei a fost dată în judecată de trei spitale din țară. Toate aceste unități spitalicești cer despăgubiri după ce aceasta l-a accidentat pe motociclistul din 2 mai. Chiar luna aceasta este programată o ședință de judecată.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Realitatea Plus,fostul ministru a fost dat în judecată de 3 mari spitale din Românnia, pentru recuperarea cheltuielilor cu spitalizarea motociclistului accidentat de Macovei, în apropiere de Mangalia.
Este vorba despre Spitalul de Urgență din Constanța, Spitalul Fundeni din București și Institutul Național de Recuperare.
Unitățile spitalicești se îndreptă împotriva asigurătorului, care trebuie să suporte cheltuielile de spitalizare ale persoanei vătămate, dacă instanța va decide în acest sens.
Lovitură pentru Monica Macovei! Începe judecata în dosarul în care fostul ministru al Justiției a lovit un motociclist
Bărbatul este asigurat, dar cheltuielile nu se pot deconta de pe asigurarea lui, deoarece nu el este vinovat de producerea accidentului.
Motociclistul lăsat infirm de Monica Macovei, declarații șoc: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc“
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










