Maşină răsturnată în câmp, spre Arcuş

Maşină răsturnată în câmp, spre Arcuş
Victimele au fost preluate și transportate la Spitalul din Târgu Secuiesc.
O mașină în care se aflau trei persoane a derapat și s-a răsturnat în câmp, spre Arcuș. Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 10:00, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Covasna pentru a le acorda victimelor primul ajutor.
Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj ne-a precizat că până la venirea salvatorilor, cele trei persoane aflate în autoturism s-au autoevacuat.
„O singură mașină a fost implicată, în care erau 3 persoane. Până la sosirea echipajelor, pasagerii au ieșit din mașină, li s-au acordat îngrijiri medicale și au fost transportați la spital (...) Noi am asigurat măsurile privind stingerea incendiilor, persoanele nu erau încarcerate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna.
Victimele au fost preluate și transportate la Spitalul din Târgu Secuiesc.
Revenim cu detalii
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











